Actualitate

Activitatea pastoral-misionară a Bisericii apreciată de către conducerea MAI

2159

Marţi, 3 ianuarie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reşedinţa mitropolitană pe Viceministrul Afacerilor Interne, Comandant al Trupelor de Carabinieri, Dl General-maior Ion Țurcan, însoţit de un grup de colaboratori şi veterani din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI.

La întâlnire au participat Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan, Arhim. Nicolae (Roşca), Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI şi Organele de Drept şi Prot. mitr. Corneliu Doborgeanu, Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Armata Naţională.

Dl Viceministru l-a felicitat pe Întâistătător cu prilejul noului an calendaristic, arătându-şi deschiderea pentru o colaborare şi mai strânsă în noul an. Totodată, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la fondarea Trupelor de Carabinieri ale MAI, pentru devotament și slujire pastorală în rândul colaboratorilor MAI şi DTC, Arhipăstorul şi Secretarul mitropolitan au fost menţionaţi cu distincţia aniversativă „Trupele de Carabineri – 25 de ani”.

Vlădica Vladimir a mulțumit Domnului Viceministru și celorlalți oaspeți, pentru dedicația și profesionismul în domeniul în care activează, urându-le ca și în continuare să fie la fel de perseverenți și exemplari. Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat convingerea că şi mai departe, conducerea MAI v-a da dovadă de atitudine cuviincioasă şi deschidere faţă de viaţa spirituală a colaboratorilor săi.

La final părintele Arhimandrit Nicolae (Roșca) şi-a manifestat recunoştinţa fiască din numele tuturor celor prezenţi faţă de Chiriarh pentru bunăvoinţă şi susţinere, promiţând şi în continuare să promoveze valorile Ortodoxiei în cadrul MAI şi DTC, cu râvnă şi dăruire pentru o societate în care să primeze cuvântul Domnului şi deci verticalitatea spirituală.

Sursa: www,mitropolia.md


Articole postate de același autor
2993

Liceul „B. Dânga” din or. Criuleni şi-a ales hramul

Pe parcursul anului şcolar 2015/2016 s-a înviorat viaţa duhovnicească în Liceul „B. Dânga” din or. Criuleni. Preotul Ioan Ţuţuianu, clericul parohiei din orăşel, a devenit şi profesorul de Religie pentru o parte din învăţăceii liceului. Acest parteneriat şi cultivarea credinţei aduc primele roade. Elevii şi profesorii au solicitat identificarea unui protector ceresc. Acesta a fost […]