Actualitate

Act de caritate la Centrul de plasament și îngrijiri „Casa bunicilor” din s. Ghetlova, r. Orhei, prilejuit de Sărbătoarea împărătească a Nașterii Domnului

1547

Sâmbătă, 29 decembrie 2018, cu binecuvântarea ierarhului Orheiului, PS Siluan, Vicar mitropolitan, Parohul bisericii din s. Ghetlova, r. Orhei, Prot. mitr. Ioan Surguci, Șef de Sector în cadrul Vicariatului de Orhei, însoțit de tinerii paraclisieri ai bisericii, a vizitat Centrul de plasament și îngrijiri „Casa bunicilor” din localitate unde a oferit mai multe daruri bătrânilor de aici cu prilejul sărbătorii împărătești a Nașterii Domnului.

De asemenea, cei prezenţi au primit în dar și obiecte de cult (iconițe, cruciulițe), dar și literatură religioasă.

Pr. Ioan Surguci a vorbit totodată despre importanța postului, îndrumându-i spre o trăire mai profundă a acestei perioade de nevoinţă şi înmulţire a virtuţilor, ca astfel având întărire duhovnicească să rodească în suflete bucuria venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos.

Personalul centrului de plasament a mulțumit părintelui paroh pentru gestul creștinesc și deschiderea față de problemele persoanelor care se află aici.

Totodată, părintele paroh Ioan a menționat că astfel de acțiuni de mai mulți ani fac parte din agenda preoților din Vicariatul de Orhei și în fiecare post se organizează cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ierarhului Orheiului diverse acțiuni de caritate în rândurile persoanelor cu dizabilități fizice și a celor care provin din păturile social-vulnerabile:

„Tocmai în aceste timpuri deloc uşoare, când omul este supus unor atacuri psihologice, este nevoie de post, rugăciune, cultivare a virtuţilor, care îl întăresc şi îi dau o imunitate duhovnicească. De acum înainte vom avea tot mai multe cazuri ce necesită consiliere şi terapie spirituală pentru astfel de cazuri: deprimare, divorţ, droguri, tentative de suicid, violenţă, abandon, etc. Astfel, provocările şi, respectiv, problemele sunt diverse şi profunde, şi necesită o implicare competentă, precum şi minuţioasă din partea mai multor factori de decizie, inclusiv a Bisericii. Să ştiţi că aveţi toată deschiderea din partea noastră, a slujitorilor, care de rând cu pastoraţia, urmează să facem şi consiliere pentru diverse persoane aflate în dificultate”.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
2363

Unde se află mintea ta atunci când trupul se află în biserică?

Iată ce ţine cu adevărat de tine: unde se află mintea ta atunci când trupul se află în biserică? Atunci când vrem să ne păzim gândurile, ochii şi gura pentru a trăi deplin închinarea la Dumnezeu, este extrem de important să facem aceasta prin aţintirea minţii noastre asupra lui Dumnezeu. Sunt religii necreştine care încearcă […]