Cum arată după numai un an băieţelul din Nigeria salvat de la moarte

4970

O fotografie face furori pe reţelele sociale, după ce un număr impresionant de internauţi au distribuit-o pe propriile pagini.

Fotografia în care o tânără voluntară aflată în Nigeria îi dă unui copil de 2 ani să bea apă a început să le atragă din nou atenţia internauţilor, iar aceasta a fost distribuită de peste 20 de mii de ori, pe Facebook. În această imagine apare băieţelul de acum un an, în momentul în care Anja Loven, o olandeză aflată într-o misiune umanitară în Nigeria îl ajută să bea dintr-o sticlă de apă. De asemenea, e prezentată şi „varianta“ celor doi din prezent. Băieţelul pe care Anja l-a salvat se numeşte Hope (n.r.: Speranţă), iar acesta a fost abandonat de către familie fiindcă s-a crezut că are „legături întunecate cu vrăjitoria“. 

Din pricina superstiţiilor, băieţelul de 2 ani a fost lăsat să moară de foame, până în clipa în care a fost găsit rătăcind pe străzi şi femeia l-a luat în grija sa. Mai mult, povestea este cu atât mai impresionantă, fiindcă Hope a trăit 8 luni de zile cu resturi de mâncare pe care trecătorii i le mai aruncau din când în când.

Deşi nu ne asumăm autenticitatea celor două imagini cu „înainte“ şi „după“ puse în paralel, povestea femeii care a salvat băieţelul din Nigeria i-a inspirat pe mulţi internauţi să încerce să ajute persoanele – în special copiii, din această zonă defavorizată.

***

Anja Ringgren Loven este întemeietoarea unei fundații al cărei scop este susținerea copiilor aflați în situații dificile și îmbunătățirea accesului la educație al copiilor defavorizați. Sunt admirabile eforturile sale de a interveni în sensul salvării și sprijinirii copiilor aflați în situații de mare risc din Nigeria. Ea descrie tratamentele îngrozitoare la care sunt supuși copiii acuzați că ar fi vrăjitori: „mii de copii sunt acuzați de vrăjitorie și am văzut astfel de copii torturați, uciși sau înspăimântați de moarte”. Cu banii obținuți din donații, femeia construiește un centru destinat salvării copiilor care au fost supuși abuzurilor, în care ei ar urma să fie cazați, să primească îngrijiri medicale și să fie școlarizați.

surse http://eustiu.com/

cunoastelumea.ro

anja-ringgren-loven-baiat

4-4


Articole Asemănătoare
300

Durerea altuia nimeni n-o poate înţelege…

  – Despărţirea de o fiinţă poate fi acceptată mai uşor atunci când e vorba de o boală de lungă durată sau de o bă­trâneţe prelungită. Dar în cazul unui accident, când moare un tânăr sau un copil, cum putem să aducem un sprijin părinţilor pentru a depăşi primul şoc? – Înainte de toate, nu […]

Articole postate de același autor
568

Învățături de viață ale Sfântului Serafim de Sarov

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele. Fântâna […]