Dacă este să ne luăm după numirea Duminicii în calendar, mai că nu ne-am apropia de slujba de Duminică a Bisericii. Izgonirea lui Adam din Rai. Cuvinte grele, amintiri dureroase pentru omenia din noi. E cert că nu numai pe Adam l-a izgonit Dumnezeu ci și pe Eva și, cu ei, pe noi toți, urmașii lor. O vreme cei dinaintea noastră au crezut că totul e pierdut.
Vă rog însă să priviți Evanghelia și Duminica aceasta prin ochii Celui Care ne-a făcut posibil Raiul, Adam cel Nou, Iisus Hristos. Ne învață limpede metodele prin care raiul este accesibil. Numai din capitolul acesta din Evanghelia de la Matei aflăm, pur și simplu, că milostenia curată, fără fasoane de vedetă în direct când face milă cuiva, rugăciunea smerită și fără fățăreală inutilă deschid inima către Rai. Ba chiar ne învață (Matei 6.9-13) și cum să ne rugăm Tatălui nostru dar și cum iertarea ne face, de fapt, oameni. Apoi aflăm despre bucuria postului, despre adevărata comoară în ceruri, despre ochi ca lumină a trupului și despre adevărații ucenici- aceia care împlinesc cuvintele Lui. Ca să înțelegem și mai bine ne pune la îndemână icoana casei construită pe stâncă (Matei 6.24-29). De altfel finalul capitolului acestuia de Evanghelie ne descoperă că mulțimile erau uimite pentru că Hristos îi învăța cu autoritate, nu cu știința cărturarilor lor. Ceea ce mă duce cu gândul că cei care vorbim fără să plinim cele ale Evangheliei plictisim, obosim cu tristețe mediocră ascultătorii.
Pentru aceasta este pus, la inima noastră de postitori, modelul dureros de viață ce prezintă Izgonirea lui Adam și a Evei din Rai. Neascultarea lor a anulat capacitatea de ascultare a omenirii la cuvântul lui Dumnezeu. A diluat autoritatea cuvântului dumnezeiesc în morala oamenilor. Asemeni zilelor noastre. Zile în care cărturarii secularismului smucesc sufletele într-o izgonire permanentă din raiul credinței în utopia stânjenitoare a necredinței. A asculta autoritatea lui Dumnezeu ce-ți vorbește înseamnă a redescoperi raiul, liniștea cuminte construită pe împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Izgonirea este sinonimă cu căderea, fuga, părăsirea. Dar are și o conotație pozitivă, descoperită în timp de Părinții Bisericii și atât de plastic prezentată în filozofia românească de Nichifor Crainic: Nostalgia Paradisului.
De aceea, oricât ar fi de pornit împotriva lui Dumnezeu, fiecărui om îi vibrează o coardă de suflet măcar, pentru cele ce fac viața o frumusețe scufundată în lumină. A identifica în Evanghelia lui Hristos autoritatea care încarcă viața cu puterea Duhului Sfânt, asta da provocare, asta da exercițiu de dobândire a harului postirii. Să încercăm. Să primim iertarea lui Dumnezeu și să activăm nostalgia de Rai.
