Actualitate

Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii

76

Îşi puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.

Pentru a evita grăirea în deşert, Stareţul Iosif călătorea rar cu corabia folosită în acea vreme în Athos, şi atunci doar dacă era neapărată nevoie. Iar atunci când călătorea, de pildă, ca să meargă de la Schitul Sfintei Ana la Dafni (portul Sfântului Munte), îşi pleca capul şi rostea neîncetat: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!...”.

Odată, s-a apropiat de el un părinte şi l-a întrebat:

– Ce faceţi, părinte Iosif? Părintele Arsenie cum o mai duce?

– Bine, bine. Binecuvântaţi! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!

Şi tăia vorbăria într-un chip politicos. O astfel de acrivie avea Stareţul Iosif!

Astfel se nevoia şi această rânduială a predat-o şi ucenicilor săi. Pentru aceasta s-au şi sfinţit şi au aflat Harul lui Dumnezeu, fiindcă s-au ostenit şi s-au nevoit, dovedindu-şi statornica lor bună-intenţie.

Arhimandritul Efrem FilotheitulStarețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 127-128


Articole Asemănătoare
5844

Deşi citim nenu­mărate cărţi patristice, nu vrem să punem început bun

Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi. Odată Stareţul, istovit fiind de foame, a spus: – Arsenie, hai să mergem […]

Articole postate de același autor
3884

Nu vă temeţi că dacă vă veţi creşte copiii cu severitate, le veţi pierde dragostea

Incorect şi nechibzuit procedează părinţii şi atunci când, după ce l-au pedepsit pe copil, încep îndată să-l alinte, dându-i să înţeleagă că le pare rău şi oarecum se căiesc fiindcă l-au pedepsit. Dimpotrivă: copilul pedepsit trebuie alintat când dovedeşte căinţă pentru fapta sa şi dorinţă sinceră de a se îndrepta. Deci, părinţi creştini, folosiţi-vă (cu […]