Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Împărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit. (Arhimandritul Sofronie (Saharov))
Oamenii mereu și-au dorit o viață ușoară și plină de bucurii, puțini fiind acei care au înțeles că nimic valoros nu poate fi dobândit fără sacrificiu, osteneală și străduință. Nu poți realiza ceva frumos, fără a depune efort, fără a lăsa o parte din tine, fără a te pustii și a rămâne gol de ceva...Și dacă acest lucru este valabil pentru viața obișnuită, cu atât mai mult e potrivit și pentru viața duhovnicească.
"Da sânge și ia Duh", spun Parinții Patericului, adică depune efort, luptă-te pentru ceea ce-ți dorești, roagă-te, bate ca să ți se deschidă, chiar dacă cazi, ridică-te și contunuă calea spre scopul ales…Altceva e că de multe ori pentru noi dobândirea confortului pământesc are o valoare mai mare decât "Împărăţia lui Dumnezeu". Este mult mai important să fii pe placul lumii, decât să fii cu Hristos, este mai important acum să fii primul, decât să te încrezi că se vor adeveri cuvintele “cei din urmă, vor fi cei dintâi.”
Cu Hristos e pe viață și pe moarte, e cu El...sau fără El. Nu poți să fii și cu Dumnezeu și cu diavolul , oricât ți-ai dori. Dumnezeu acceptă mai degrabă să alegem să nu fim cu El, decât să-I oferim doar o parte din viața noastră. Noi nu putem fi a Lui, doar mergând la Biserică (fie chiar și duminică de duminică), postind și respectând alte rânduieli religioase exterioare. Putem face fapte bune, putem ridica biserici, îi putem chiar ajuta pe alții să vie la Hristos, iar noi să rămânem în afara Lui... Tot ceea ce nu-L are drept sprijin pe Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu ne va obosi și pustii, iar cu timpul chiar va deveni un chin...
Credem de multe ori că tot ce realizăm acum este pentru ca în veșnicie să primim “răsplata”, de a fi cu Dumnezeu. Doar că cel care nu tinde de pe acum să-și unească viața cu Hristos, nu prea va putea fi cu El nici în veșnicie. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că pentru cei ce cred cu tărie în Hristos „viaţa …înseamnă a ţine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile. A iubi pe Iisus Hristos, a primi pe Iisus Hristos, a ne da lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos. Iată toată viaţa creştină.“
A ne da Lui Hristos...reprezintă unul din cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le facem în viață. Fără măști și fățărnicie, fără dorință de a părea mai buni, ci doar de a realiza ceea la ce suntem îndemnați la Sfânta Liturghie: “Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”
Când am făcut acest lucru? Când am învățat nu doar să cerem, dar și să mulțumim, când nu am căutat dreptatea noastră, ci am lăsat lucrurile în grija lui Dumnezeu, când nu ne-am străduit să fim apreciați, dar să fim de folos, când nu am dorit laude și cinste, ci să facem voia Domnului, când deși eram liberi să alegem între bucuriile acestei lumi și fericirea de a fi cu Hristos...nici nu ne-am pus întrebarea alegerii, neputând urma decât „Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Dumnezeu ne oferă fiecăruia posibilități de a trăi o viață cu și alături de El. Aceasta nu înseamnă neapărat că trebuie să lăsam toate ale lumii și să ne ascundem de ademenirile și provocările ei. Putem și trebuie să fim creștini acolo unde suntem, la locul de muncă, în transport...în stradă, oriunde suntem și ne petrecem viața. Pentru Dumnezeu nu importă statutul, funcțiile sau realizările noastre, ci doar cum ne trăim viața, conform poruncilor Sale sau în afara lor. Să luăm un exemplu. Două femei își îndeplinesc obligațiile de serviciu și fac ordine la o întreprindere, amblele au același salariu și regim de lucru, amble la data de întâi a fiecărei luni vor fi remunerate. Una din ele face ordine pentru ca să fie curat și plăcut celor din jur, cealaltă pentru ca să primească salariul. Banii îi vor ridica ambele femei, doar că prima va primi și ceva mai mult... răsplată pentru dăruirea de sine.
Anume așa e cu fiecare lucru pe care-l facem. Putem munci pentru a avea o carieră, pentru a avea o casă cu piscină, și în fond nu nu e nimic rău în asta. Doar că dacă toată viața o depunem doar pentru împărăția aceasta vremelnică, la sigur vom putea să ne bucurăm de foarte multe plăceri și bucurii trecătoare, însă nicând nu vom putea gusta din adevărata fericire, care este imposibilă fără dăruire și dragoste față de cei din jur și față de Dumnezeu.
În fiecare dintre noi există o sete de Dumnezeu pe care nu o putem potoli decât prin însăși Dumnezeu. Nu putem fi fericiți și împliniți fără Hristos. Nimic din bogățiile și plăcerile acestei lumi nu ne poate “hrăni” cu adevărat. Dar pentru a ne putea hrăni cu Hristos, trebuie să tindem să-L iubim, să dorim să ne petrecem viața cu El, pentru ca El să devie sensul existenței noastre.
Este greu sau ușor acest lucru? Depinde de deschiderea fiecăruia dintre noi. De dorința de a ne accepta în sfârșit creștinismul și a ne duce crucea cu demnitate, de voința de a nu abandona, când pare că nimic nu-ți reușește, de tăria de a rămâne cu Hritos, chiar și atunci când toți cei din jur vor fi împotriva ta...
Fără Hristos nu avem nimic. În Hristos avem totul. Oare nu merită să-I oferim totul...?
Natalia Lozan
