De unde să învățăm adevărata dragoste?

4515

De două milenii creștinismul încearcă să cultive dragostea între oameni. Și tot dragostea este cea care-i lipsește omenirii.

Prea puțini sunt cei care ajung la o dragoste sinceră și curată. Mulți nu intră în miezul învățăturii creștine și nu sunt conștienți de faptul că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8).

Lumea în care trăim este plină de egoism, sentiment ce nu-i permite să simtă cu adevărat tot ce ne oferă Dumnezeu și aproapele. Și doar Biserica este cea care ne deschide calea spre iubire.

Poate cineva îmi va spune că nu este tocmai așa. Nici în Biserică nu e perfect... Și aici invidie, vorbe, ură... tot felul de patimi și neajunsuri omenești. Însă aici avem șansa (re)găsirii noastre, aici îl (re)descoperim pe Dumnezeu prin aproapele: prin durerile, necazurile și bucuriile ce le trăieşte.

Prin Biserică vedem mai deslușit cealaltă realitate, prin ea învățăm să comunicăm, în ea ne simțim sufletește acasă.

Or, Biserica suntem toți cei adunați într-un duh al credinței. Iar atunci când ne unim devenim puternici și apți de fapte mărețe, de unire cu Dumnezeu.

În timpul slujbelor divine Cel de Sus se face prezent în mijlocul nostru și ne putem împărtăși din dumnezeire. A sorbi din Dumnezeu înseamnă a sorbi din Dragoste, căci ”cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16).

În Biserică învățăm adevărata dragoste și doar în comunitatea religioasă putem descoperi școala și spitalul vieții.

„Asta ține de dragoste: a privi la om și a vedea în el o frumusețe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viața a făcut din el, a săvârșit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferință, durere pentru că omul e nedesăvârșit, și totodată minunarea că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Și iată: dacă privești măcar o dată la om în felul acesta, poți să-l îndrăgești în pofida a tot ce le sare în ochi altora." (Mitropolitul Antonie de Suroj).

Doar cu ochii unui creștin trăitor poți vedea altfel lucrurile. Îl poți accepta pe oricine, poți ierta, iubi, mângâia… și te poți ruga pentru cei care sunt în întuneric.

Suprema dragoste este cea față de vrăjmași. Or, Hristos nu condamnă pe cei care l-au pus pe cruce, ci îi binecuvântează și-i cuprinde cu brațele sale iubitoare. Asta ne învață Mântuitorul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44).

Doar în Biserică învățăm a iubi!

Preot Octavian Moșin

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
11371

Cuvânt al Pr. Constantin Sârbu la Miercurea Mare (a trădării lui Iuda)

O, fratele si sora mea! Nu am destula tarie in cuvant ca sa-ti pot spune asa cum as vrea si cum ai tu nevoie sa stii, cat de treaz trebuie sa veghezi asupra inimii tale intotdeauna, nu numai atunci cand vin gandurile negre cu gramada inlauntrul tau, dar si atunci cand vine mai ales un […]

Articole postate de același autor
5138

Nu avem duhovnici buni, pentru că nu avem ucenici buni

Deși credincioșii apelează la preotul din parohia de care aparțin pentru slujbele de botez, cununie, înmormântare, și alte rugăciuni pe care le poate face acesta, totuși pentru Taina Spovedaniei, ei sunt liberi să-și aleagă duhovnic de la alta parohie, sau de la mănăstire. Problema este însă, atât faptul ca ne lipsește experiența necesară pentru a […]