A fost sfințit sediul Primăriei municipiului Soroca

508

Sediul Primăriei municipiului Soroca a fost sfinţit astăzi de PS Ioan, Episcopul Sorocii și un sobor de preoţi din Vicariatul de Soroca.

La eveniment au participat membrii Consiliului local şi angajaţi ai instituţiei.

„Momentul sfinţirii a fost o mare bucurie pentru noi, mai ales pentru faptul că între Primăria municipiului Soroca și Vicariatul de Soroca, există o bună colaborare. Primăria susține toate activităţile religioase, sociale şi pastoral-misionare ale Bisericii. De câțiva ani, dezvoltăm împreună cu Vicariatul de Soroca proiecte socio-culturale comune

Prezenţa soborului de preoţi în frunte cu Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca reflectă buna relaţie pe care o avem cu Biserica Ortodoxă”, a declarat Primarul municipiului Soroca, Dl Victor Său.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
2414

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare prăznuită la Catedrala Episcopală din Ungheni

În seara zilei de vineri, 13 ianuarie 2017, Presfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni. După care în prima zi a acestui an, zi de prăznuire a Tăierii-Împrejur după trup a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare, Preasfinţitul […]