Joi, 21 mai 2020, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. El fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan și III Ioan și Apocalipsa. Sfîntul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. Fratele său a fost Sfîntul Iacov, un alt apostol. A fost cel mai tînăr din cei doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului, fiind „ucenicul prea iubit al lui Iisus Hristos”. El a fost prezent la Schimbarea la Față a Mîntuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfîntul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domițian între anii 90-95 d.Hr. și acolo a avut revelația Cărții Apocalipsei. După moartea împăratului Domițian (96 d.Hr.) s-a întors la Efes, scriindu-și Evanghelia în jurul anului 100 d.Hr. A adormit în Domnul la vîrstă foarte înaintată.
În ziua acestei sărbători, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie Arhierească la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. De menționat că această zi are o semnificație deosebită pentru Prea Sfinția Sa, Sfîntul Ioan fiind și ocrotitorul ceresc al Ierarhului după numele său de botez. Totodată, Prea Sfințitul Nicodim aniversează de acest praznic 39 de ani de slujire la altar. După Sfînta Liturghie, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre viața și teologia profundă a Sfîntului Ioan Evanghelistul. Prea Sfinția Sa a remarcat că Sfîntul Ioan este cel care a descoperit lumii că “Dumnezeu este iubire”, că “Dumnezeu este lumină” și că bucuria vieții constă în agonisirea și trăirea acestei iubiri și lumini.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni
Sursa: eparhia-edinet.md