Actualitate

Asociația Studenților Creștini Ortodocși susține instituțiile medicale din Criuleni

1124

În perioada pascală mai mulți tineri ortodocși, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși, au îndemnat oamenii de bună credință să sprijine lucrătorii medicali și instituțiile de profil din republică în lupta cu virusul de tip nou COVID-19.

Astfel, la etapa actuală au fost adunați 10 000 de lei, cumpărându-se mai multe lucruri de strictă necesitate pentru instituțiile medicale din or. Criuleni. A fost vizitat Spitalul Raional Criuleni, fiind donate 6 tensiometri, 1000 de mănuși și dezinfectant. S-a discutat cu dl Sergiu Halipli, directorul spitalului, care a mulțumit pentru frumosul gest din partea studenților. Apoi 50 de seturi (halate, bonete și măști) și 30 de litri dezinfectant au fost transmise dnei Violeta Panico, directorul Centrului de Sănătate Criuleni, care a fost plăcut surprinsă pentru inițiativa tinerilor cu inima deschisă pentru durerea aproapelui.

Totodată, am aflat că instituția nu are un frigider pentru păstrarea corespunzătoare a insulinei, de accea vom încerca identificarea unui frigider potrivit normelor de păstrare a preparatului. Donația a fost transmisă de către preotul Octavian Moșin, președintele ASCO, dimpreună cu preotul Ioan Țuțuianu, care activează în calitate de spiritual în incinta acestor instituții medicale.

”Ne-am bucurat că ați ajuns și la Criuleni, înțelegând că în această perioadă pandemică vă solicită în toate zonele republicii. Credem că trebuie să ne conjugăm eforturile întru depășirea acestei provocări, care este un test, cum vom fi în stare să înfruntăm acest virus. Iar încurajarea celor care luptă în prima linie este un gest de solidaritate și de prețuire a muncii lucrătorilor medicali”, ne-a mărturisit pr. Ioan Țuțuianu.

Este de menționat faptul că Asociația Studenților Creștini Ortodocși a lansat un îndemn către oamenii de bună credință să contribuie la procurarea echipamentelor de protecție, utilajelor medicale și susținerea lucrătorilor medicali, care se luptă cu COVID-19.

A consemnat diac. Iulian Lai


Articole postate de același autor
452

Fiecare zi a ta să fie încă un pas spre Dumnezeu

Întru început ia-ţi îndreptar credinţa, ca să dai rost şi noimă vieţii tale, s-o cârmueşti, adică, cu toate ale sale către Dumnezeu. Fără de El e vană şi deşartă, şi nimicnicie. Cu El, viaţa-i bogată şi plină de tâlc. Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi […]