Este o cetate Kerinia care era una dintre cetățile din Cipru. În aceasta voind să plece Sfântul Părintele nostru Spiridon pentru o trebuință oarecare din Trimitunda lui, s-a întâmplat să treacă prin cetatea Kiteriei și să-și facă călătoria cu piciorul, prin muntele numit Pentadactil. Îl avea tovarăș de călătorie pe Trifilie, ucenicul lui, care deja moștenise arhieria cetății Kalinikisei, adică a Bisericii Lefcosiei. Pe când călătoreau ei, au ajuns într-un loc numit de unii Parimin, adică Parimni.
Văzând episcopul Trifilie satele locului aceluia frumoase la vedere, plăcute la privit, și plăcându-i dulceața lor, a primit dorința agonisirii lor. Având acest gând în inima lui, episcopul Trifilie s-a dus pe calea lui, mișcând aceste gânduri în sine însuși, totuși nefiind tulburat foarte tare de ele, ci cum ar spune cineva, socotind că aceasta ar putea fi de folos Bisericii. Dar a cunoscut sfântul, printr-o descoperire dumnezeiască, cele meditate de Episcopul Trifilie, și zice către el omul lui Dumnezeu: „Pentru ce te socotești în inima ta să agonisești țarini și vii, râvnind cele pământești și care vor ajunge pământ, adică cele ce rămân aici ca vremelnice? Avem avuție în cer, casă nefăcută de mână și care rămâne, în care sunt bunătățile cele veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, și urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit[1], pe care le-a gătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El. Acestea cugetă-le, acestea meditează-le, pe acestea dorește-le, întru acestea fii, pentru ca, în acestea înaintând, să te arăți grabnic moștenitor al celor dăinuitoare, și nu al celor trecătoare. Nu cugeta cele de pe pământ, ci pe cele de sus, unde este Hristos șezător de-a dreapta lui Dumnezeu în ceruri”.
Acestea auzindu-le episcopul Trifilie de la învățătorul său, căzând la picioarele lui, a mărturisit că avea aceste gânduri, și s-a minunat de atâta cunoștință a sfântului cu privire la lucrurile duhovnicești, și îl rugă pe sfântul să facă rugăciune multă pentru el la Dumnezeu pentru ca Hristos, Cel singur fără de păcat, să-i dea lui iertare pentru păcatul acestor gânduri, și să-l îndrepte pe el, și să-l păzească pe el neosândit în Biserica încredințată lui, și să-l arate pe el păstor al turmei celei cuvântătoare, vrednic de sfântul tron al Sfintei Lui Biserici.
Acestea auzindu-le dreptul de la Episcopul Trifilie și aducând cu râvnă și vesel rugăciune îndelungă pentru el la Iubitorul de oameni și singur fără de păcat, Dumnezeu, a fost auzit de El, și a devenit de atunci Trifilie vas al alegerii și a fost învrednicit de dumnezeieștile harisme, încât a mulțumit el sfântului pentru rugăciunea pe care a făcut-o pentru el către Dumnezeu și a zis că nu va mai avea pofta agonisirii lucrurilor pământești.
Teodor din Pafos (sec. VII), Viața Sfântului Spiridon, 14, în volumul Sfântul Spiridon al Trimitundei. Portret hagiografic bizantin (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica 3), trad. din greacă Laura Enache, studii introductive de Pr. D. Bahrim și P. van den Ven, Ed. Doxologia, Iași, 2019, Ed. Doxologia, Iași, 2019, pp. 120-121.
[1] I Cor. 2, 9; Is. 64, 3.
