Din curăţia gândurilor izvorăşte lumina înţelepciunii

293

Şi-a zis: cele ale lui Dumnezeu (darurile) vin singure, fără să le simţi tu. Și așa și este. Dar numai dacă locul este curat, dacă nu-i întinat. Iar de nu va fi curată lumina ochiului tău sufletesc, să nu îndrăzneşti să priveşti spre globul soarelui, ca să nu pierzi şi raza cea micuţă, adică credinţa cea simplă, smerenia şi mărturisirea inimii şi lucrarea acea puţină, după puterea ta, şi să fii aruncat în vreunul din locurile la care mă gândesc, adică în întunericul cel mai dinafară, afară de Dumnezeu, în întuneric, care închipuieşte iadul, ca acela care s-a obrăznicit să intre la nuntă cu haina întinată.

Curăţia gândurilor izvorăşte din osteneală şi din păzire. Şi din curăţia gândurilor izvorăşte lumina înţelepciunii. Şi de aici, din Har, mintea este călăuzită spre cele ce nu cad sub simţuri, şi care nu se pot afla prin simţuri.

Din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 151


Articole Asemănătoare
531

Chemaţi-o cu credinţă şi ea va veni la voi îndată şi vă va izbăvi de rele şi nenorociri!

Fiecare ştie din experienţă cum uneori amărăciunea vieţii îi copleşeşte sufletul din toate părţile, inima îi este chinuită de tristeţe şi durere şi fără voie îi curg uneori lacrimi din ochi. Greu îi este omului să rabde nenorocirea şi cade uneori în deznădejde, şi sentimentul tristeţii îl stăpâneşte. Însă, dragii mei, cel mai important este […]

Articole postate de același autor
4740

Adolescenta care a refuzat avortul: „I-am auzit inima bătând!”

Provin dintr-o familie foarte bună. Părinţii mei au făcut aceleaşi greşeli ca toţi ceilalţi părinţi, dar au avut întotdeauna grijă să nu duc lipsă de nimic. Tata chiar a înfiinţat un fond de studii pentru mine, pe când eu eram încă un bebeluş. Am locuit întotdeauna în cartiere bune. Am condus o maşină frumoasă şi […]