Şi-a zis: cele ale lui Dumnezeu (darurile) vin singure, fără să le simţi tu. Și așa și este. Dar numai dacă locul este curat, dacă nu-i întinat. Iar de nu va fi curată lumina ochiului tău sufletesc, să nu îndrăzneşti să priveşti spre globul soarelui, ca să nu pierzi şi raza cea micuţă, adică credinţa cea simplă, smerenia şi mărturisirea inimii şi lucrarea acea puţină, după puterea ta, şi să fii aruncat în vreunul din locurile la care mă gândesc, adică în întunericul cel mai dinafară, afară de Dumnezeu, în întuneric, care închipuieşte iadul, ca acela care s-a obrăznicit să intre la nuntă cu haina întinată.
Curăţia gândurilor izvorăşte din osteneală şi din păzire. Şi din curăţia gândurilor izvorăşte lumina înţelepciunii. Şi de aici, din Har, mintea este călăuzită spre cele ce nu cad sub simţuri, şi care nu se pot afla prin simţuri.
Din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 151
