Slujire arhierească în Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama la Mănăstirea Curchi

1047

„Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.” (Troparul Sfântului)

În Duminica a doua din Postul Mare, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi. Continuând a păși pe treptele Postului Mare în urcușul nostru duhovnicesc spre Înviere, astăzi Biserica noastră se află în duminica a doua din post, cea a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, pe care o putem și a doua duminică a Ortodoxiei.

Vorbind despre Sfântul Grigorie Palama, putem spune că a fost un isihast, teolog, preot, luptător împotriva ereziilor, un mare trăitor atonit care a teologhisit, învaţat şi și-a călăuzit turma duhovnicească, opunându-se ferm tuturor ereziilor. „Numeroşi părinţi cu darul discernământului duhovnicesc au descoperit că învăţăturile Sfântului Grigorie Palama sunt la fel de valabile şi astăzi. Omul contemporan, caracterizat prin egocentrism şi nestatornicie, ar trebui să studieze şi să pună în aplicare învăţăturile Sfântului Grigorie, apărătorul teologiei şi trâmbiţa Harului divin, un om care L-a cunoscut pe Dumnezeu”, ne spune ÎPS Hierotheos (Vlachos).

Fragmentul evanghelic care s-a citit în Bisericile noastre în această zi ne vorbește despre Vindecarea slăbănogului din Capermanum. Mântuitorul Iisus Hristos îl vindecă pe slăbănog înainte ca acesta să-și  manifeste dorința de a deveni sănătos și, mai mult decât atât, vindecă mai întâi cauza neputinței trupești, păcatul, atunci când i se adresează ca un părinte: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sunt păcatele tale!“ (Matei 9, 2)

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Episcopul de Orhei a vorbit despre faptul că adesea păcatele sunt cauza celor mai cumplite boli. Fiecare dintre noi are nevoie de vindecarea trupului și a sufletului. Pentru a primi acestea trebuie să ne refacem viețile, să pășim pe calea pocăinței și să cerem ajutor de la Bunul Dumnezeu.

„Vindecarea slăbănogului de către Domnul Hristos ne scoate în evidență nu doar o minune. Ni-L arată pe Acela Care dă harul iertării păcatelor celor care se apropie cu credință de El: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5). ” Multă lume aleargă după vindecare și sănătate, nu după iertare. E firesc ca oamenii să se îngrijoreze în situația în care ne confruntăm cu o epidemie, însă trebuie să ținem minte, că Mai înainte de a dori izbăvirea de această molimă, trebuie să-L dorim pe  Dumnezeu ca cârmuitor al vieților noastre, căruia să nu uităm să-i cerem și izbăvire și vindecare prin rugăciune”, a subliniat Preasfințitul Siluan.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat rugăciuni și cereri speciale, ce se rostesc la vreme de primejdie și în caz de boli molipsitoare.

„Slăbănogul a auzit cuvântul fiule și a fost înfiat de către Tatăl cel Ceresc și, lipindu-se de Dumnezeu, Cel fără de păcate, a devenit îndată și el lipsit de păcate, prin iertarea păcatelor; și ca să urmeze și primenirea trupului, el primește mai întâi sufletul mai înălțat decât păcatul, de la Cel ce cunoștea că, la început, sufletul său căzuse în capcanele păcatului și bolile trupului și moartea au urmat după dreapta judecata” (Sf. Grigorie Palama, Omilii la vindecarea slăbănogului, 9)

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
4255

Tâlharul pocăit în 10 zile

Oare poate păcătosul să se pocăiască de toate păcatele vieţii lui în doar zece zile? După mare milostivirea şi îndurările lui Dumnezeu, poate! În timpul domniei împăratului Mauriciu, hălăduia un tâlhar vestit în împrejurimile Constantinopolului. El era spaima tuturor celor ce locuiau şi în Marea Cetate şi în împrejurimile ei. Într-o zi însuşi împăratul i-a […]