Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii

1006

Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii când voim să ne ducem viața potrivit voinței lui Dumnezeu.

În primul rând se luptă pentru a ne împiedica să facem binele.

Nereușind într-acest chip, în cel de-al doilea rând ei se străduiesc să ne determine ca tot ce săvârșim să facem împotriva voii lui Dumnezeu.

Iar când furii nu și-au putut realiza nici acest plan, atunci se furișează în sufletul nostru, lăudându-ne pentru aceea că toată viața noastră e după placul lui Dumnezeu.

Vrăjmașa celei dintâi viclenii diavolești este grija și amintirea de moarte; a celei de-a doua, ascultarea și umilința; a celei de-a treia, neîncetata defăimare de sine.

Aceasta este osteneala noastră până ce focul dragostei dumnezeiești va fi aprins pe altarul inimii noastre (Psalm 72, 17).

Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului

 


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
660

Oare de ce suferim?

Când sufletul e smerit şi Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pământ, ci doreşte să fie pururea smerit înaintea lui Dumnezeu şi să iubească pe fratele. Dar dacă sufletul […]

Articole postate de același autor
839

Nu face tot ce îţi cer copiii

Nu face tot ce îţi cer copiii. Dimpotrivă: învaţă-i să li se refuze unele lucruri. La rugămintea sau pretenţia copilului este neapărată nevoie uneori să spui Nu, şi odată rostit acest cuvânt, cu el trebuie să şi rămâi, nelăsându-te înduplecat nici de rugăminţile şi alintările, nici de capriciile şi încăpăţânarea copilului. Şi nu încape îndoială […]