„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău… Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 37- 40).
Prin aceste cuvinte de fiecare dată trebuie să revenim asupra stării noastre lăuntrice, analizând dacă înfăptuim ceea ce ne-a poruncit Domnul. Or, firea noastră s-a răzvrătit după căderea în păcat a protopărinţilor noştri, iar prin Hristos am redobândit posibilitatea de a ajunge la mântuire.
„Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) şi vrea să ne vadă pe toţi uniţi prin legea dragostei.
Dragostea este ceea ce trebuie să ne unească, spre ce trebuie să tindem. Pentru că Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru, este Dumnezeul dragostei.
Prin dragostea lui Hristos s-a desăvârşit Legea Vechiului Testament şi s-a instituit Legea Harului, atunci când omul este liber să facă tot ce vrea, dar să nu încalce principiul dragostei, căci Sfântul Apostol Pavel spune: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 4-8).
Deci, să răspândim şi noi dragostea împlinind jertfa şi porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci dacă dragoste nu e nimic nu e!
Preot Octavian MOŞIN