PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Step-Soci, r. Orhei

975

Sâmbătă, 01 februarie 2020, în ziua pomenirii Sfântului Macarie cel Mare Egipteanul, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Step-Soci, r. Orhei.

Vizita Ierarhului a fost primită cu multă căldură de către creștinii parohiei în frunte cu părintele paroh, prot. Efim Darie, și de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori din cuprinsul Vicariatului de Orhei.

La Vohodul mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, parohul bisericii, prot. Efim Darie a fost decorat cu dreptul de a purta Mitră, iar alți câțiva slujitori s-au învrednicit de a primi distincții bisericești.

După săvârșirea Te Deum-ului de la sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Siluan, a sfințit 2 cruci noi care vor fi înălțate pe biserica din localitate. În continuare Ierarhul Orheiului a rostit un cuvânt de zidire duhovnicească și binecuvântare în care a vorbit despre modele de viețuire creștină ale sfinților, către care trebuie să tindă fiecare creștin. „Sfântul Macarie cel Mare, pe care îl prăznuim astăzi, dar și toți ceilalți sfinți ai Bisericii noastre, nu au pus la baza vieții vederea plăcerilor de moment, ci dobândirea Împărăției Cerurilor. Sfinții, au avut întipărite în propriile suflete poruncile şi îndreptările Domnului. Pentru ei nimic nu preţuia atât de mult ca dragostea de Hristos, spre dobândirea căreia şi-au îndreptat întreaga viața. Aceasta trebuie să fie și calea vieții noastre”, – a menționat Preasfinția Sa.

Totodată, ierarhul a apreciat în adresarea sa dragostea și evlavia credincioșilor și a părintelui paroh pentru Sfânta Biserică, îndemnându-i să rămână și în continuare iubitori de sfințenie și de Dumnezeu.

La rândul său părintele-paroh Efim Darie, și-a manifestat recunoștința față de Preasfinția Sa, mulțumindu-i pentru bunăvoință și binecuvântări, rugându-l săi susțină în continuare mereu cu sfatul și cu îndemnul părintesc toate lucrările cele ziditoare de suflet.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor