Actualitate

Sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, marcată prin slujire arhierească la Catedrala mitropolitană din Chișinău

12

Biserica Ortodoxă celebrează astăzi sărbătoarea Intrării sau Aducerii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani, pentru a fi dăruită Domnului și rămânerea ei în Sfânta Sfintelor până la vârsta de 15 ani, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”, închinarea Ei Domnului sau începutul viețuirii Ei cu Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendar din secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian, o Biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Este unul din cele douăsprezece Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuit la 21 noiembrie / 4 decembrie.

În această însemnată zi, Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Capitală, având alături clerul Catedralei și numeroși credincioși.

În cadrul Sfintei Liturghii de astăzi, ÎPS Mitropolit Vladimir a hirotonit în treapta de diacon pe ipodiaconul Dionisie Tonu, pe seama Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului”.

La încheierea slujbei mulțime de popor, copii, tineri și adulți, având dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Sfintele și Preacinstitele Taine ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cinstitul Său Trup și Scumpul Său Sânge.

Aflându-ne în perioada Postului Nașterii Domnului, Vă îndemnăm pe toți să vă apropiați în acest post de Taina Sfintei Împărtășanii, pregătindu-vă înainte de primirea acesteia cu pocăință sinceră, cu multă frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
420

De câte ori trebuie să ierţi? De fiecare dată…

Iertarea nu are nimic de a face cu meritul cuiva de a fi iertat – este un act de dragoste, nu de dreptate. Daca alegem să nu-i iertăm pe cei ce ne-au rănit, ne punem sub controlul lor. Iertarea celorlalţi reprezintă primul pas uriaş, ducând la eliberarea noastră completă din lanţurile care înconjoară o inimă […]