Actualitate

PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei

27

Sâmbătă, 09 noiembrie 2019, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei, cu prilejul aniversării a 65 de ani de viață pământească a părintelui paroh, Prot. Mitr. Vladimir Gladcov.

Ierarhului i-au coliturghisit PC Pr. Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al mănăstirii Ciuflea, Prot. Mitr. Nicolae Florinschi, un numeros sobor de preoți și diaconi din cadrul Vicariatului de Orhei.

La Vohodul mic, pentru merite deosebite în rodnica activitate pastoral-misionară și socială, părintele Vladimir Gladcov, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Tatăl Nostru.

Cu un cuvânt de învățătură despre unitatea credinței, s-a adresat celor prezenți Prot. Mitr. Nicolae Florinschi, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Capitală.

După încheierea Dumnezeieștii Liturghii, PS Siluan, a oficiat un Te – Deum de mulţumire către Bunul Dumnezeu pentru bunăstare, pace şi linişte în biserică.

Episcopul Siluan de Orhei a adresat în această zi de sărbătoare sincere și cordiale felicitări părintelui paroh cu prilejul aniversării frumosului jubileu de 65 de ani parcurși în această viață pământească, remarcând frumoasele realizări pastorale și evenimentele importante care au avut loc pe parcursul acestor ani de slujire rodnică.

De asemenea, cu acest prilej de sărbătoare pentru această parohie, de mențiuni și distincții din partea Bisericii s-au învrednicit și doamna Preoteasă, care a fost decorată cu Ordinul „Fer. Agafia” de gr. II,  precum și alți ctitori ai locașului de cult.

La final, Prot. Mitr. Vladimir Gladcov a adresat PS Siluan, cordiale mulțumiri pentru slujirea arhierească, în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește, dar și pentru purtarea de grijă.


Articole postate de același autor
595

Veselie duhovnicească întru Hristos cel Înviat la Catedrala mitropolitană din Chișinău

În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Episcopatul Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareții sfintelor mănăstiri, protopopii din cuprinsul Eparhiei de Centru, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Într-o atmosferă și […]