Actualitate

Taina Spovedaniei

83

Un preot din sudul Franţei a fost acuzat că a omorât un om. S-a dovedit că la locul crimei nu s-a aflat decât preotul şi toate aparenţele erau împotriva lui. Fiind judecat în faţa satului întreg, el s-a apărat cu tărie, susţinînd că nu este vinovat, dar cum nu erau alţi suspecţi, probele găsite erau împotriva sa şi a fost condamnat la moarte şi spânzurat în faţa sătenilor.

După 30 de ani, la magistratul oraşului s-a prezentat o femeie foarte bătrână care i-a spus:

-Domnule magistrat, nu pot să mor înainte de a spune ceva ce îmi apasă conştiinţa.Eu sunt cea care l-a omorât pe omul pentru care a fost condamnat la moarte preotul nostru acum 30 de ani. Şi am venit să mărturisesc pentru că nu pot duce în mormânt cumplita taină. Dar aceasta nu e totul. În seara zilei m-am dus la biserică şi am mărturisit preotului fărădelegea săvârşită; la proces însă n-am avut tăria să-mi spun ticăloşia, lăsând să fie el condamnat în locul meu. Deci, preotul a ştiut că eu sunt criminala şi nu m-a denunţat. A preferat să fie condamnat în locul meu şi a primit moartea, dar nu a spus ce a auzit de la mine la Taina Sfintei Spovedanii!

Educaţie creştin-ortodoxă/ Ghidul învăţătorului, claseleI-IV, Editura Tipografia centrală, Chişinău, 2004, p.308

 


Articole Asemănătoare
313

Te spune faţa cum ţi-i viaţa

În realitate, omul e o fiinţă integrală, o fiinţă în care nu vedem trupul de-o parte, sufletul de altă parte, duhul de altă parte, sau în care nu vedem trupul de-o parte şi sufletul de alta, ci totdeauna vedem şi trupul şi sufletul împreună câtă vreme este în viaţă omul, iar la despărţirea sufletului de […]

Articole postate de același autor
140

Rugându-ne, ispitele vor dispărea…

Nu vă temeţi! Tot ce vă vine în minte este o simplă năvală a ispitelor. Inima, cum vedeţi, este total străină oricăror îndoieli. Gândurile care vă dau târcoale nu sunt ale dumneavoastră: nu le luaţi în seamă! Aşa ne sfătuieşte Sfântul Dimitrie al Rostovului. Iată care-i cauza. Aţi auzit cândva vorbe deşarte, ele vă rămân […]