Pelerinaj cu prilejul cinstirii icoanei Maicii Domnului „Trihirusa”

245

Cu prilejul cinstirii icoanei cu chipul Maicii Domnului "Trihirusa" (cea cu trei mâini), vă invităm la un pelerinaj pe meleagurile sorocene.

Programul va include:

Joi, 25 iulie 2019 – ora 8.00 – Liturghia praznicală arhierească în Cetatea Soroca. Serviciul divin va fi oficiat de către Episcopii vicari ai Mitropoliei Moldovei: SILUAN al Orheiului și IOAN al Sorocii împreună cu un sobor de preoți.

Va urma vizitarea cetății Soroca, a catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului”, a monumentului “Lumânarea Recunoştinţei”, a catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Drochia, a mănăstirilor Nicoreni şi Glinjeni.

Pelerinajul va începe de la Biserica "Întâmpinarea Domnului" str. M. Kogălniceanu, nr. 67, ora 06.00.

Informații suplimentare la nr. de telefon: 079481586 – pr. Octavian Moșin.

 


Articole postate de același autor
1217

Îndrăznește să înțelegi că te iubesc!

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi atunci L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi […]