În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

1118

Duminică, 23 iunie 2019, prima după Rusalii, numită și Duminica Tuturor Sfinților, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi ai catedralei.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Iubiţi credincioşi, Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii. Trebuie de la început să vă spun că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, şi venerare sau cinstire, pe care o dăm sfinţilor şi îngerilor Lui, care slujesc la mîntuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel zicînd: Îngerii nu sînt oare toţi duhuri slujitoare, trimişi ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14). Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicînd: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui (Psalmi 159, 1).

     Aşadar, noi cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte, căci a zis:Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei 10, 40).

    După rugăciunea “Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.


Articole postate de același autor
910

Mănăstirea Ciuflea a oferit daruri pacienților Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 din Chișinău

Paștele este sărbătoarea Luminii, în special pentru cei care au nevoie de căldură și speranță. Marți, 21 aprilie, beneficiarii de asistență medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 din municipiul Chișinău s-au bucurat de darurile venite din partea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea cu ocazia sfintelor sărbători de Paști. Au […]