Săptămâna Patimilor ne îndeamnă la smerenie și pocăință… Rugăciune și iertare în urcușul spre Înviere, la Mănăstirea Curchi

2064

În zilele Săptămânii Patimilor ne reamintim și retrăim ultimele momente din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică. Aceste zile au un înțeles specific și profund și pentru viețuitorii Sfintei Mănăstiri „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, care în această perioadă de îndurerare a inimilor și pocăință se întăresc sufletește cu frumoasele slujbe ale Deniilor de seară.

Slujbele specifice acestei săptămâni conțin cele mai frumoase cântări din Ortodoxie, întrucât ele redau atât nevoința și întristrea trupului, cât și cea sufletească, pe care monahii o experiază cu multă râvnă și totală dăruire.

În aceste zile să medităm cu multă luare-aminte la evenimentele cutremurătoare petrecute acum aproape două mii de ani, pe care Sfânta Biserică ni le pune înaintea ochilor sufletești prin Sfintele ei slujbe, care ne duc către smerenie sinceră și pocăință adâncă.

Lucrurile mari care s-au întâmplat în decursul acestei săptămâni, și anume: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc, îi dau titlul și de Săptămâna Mare, căci, de nu s-ar fi întâmplat aceste evenimente soteriologice, lumea și întreg neamul omenesc ar fi pierit. Dar, prin Întruparea, Jertfa și Învierea Fiului lui Dumnezeu – aceasta dăinuie.

În sfânta și marea zi de luni L-am văzut pe Domnul curățind pentru a doua oară Templul, Casa Tatălui Său, ca mai apoi marți, să caute roade într-un pom fără roade, pe care blestemându-l, ucenicii îl văd uscat, ca mai apoi în ziua de miercuri să facă un sever rechizitoriu fariseilor și cărturarilor, prevestind dărâmarea Ierusalimului și vorbind despre a doua Sa venire.

În Sfânta zi de joi Mântuitorul instituie Taina Sfintei Euharistii, rugându-se cu lacrimi de sânge în Ghetsimani, unde este arestat, ca mai apoi, vineri, să se întâmple cel mai nedrept proces din istoria omenirii și Domnul să fie judecat, răstignit pe Cruce, apoi pus în mormânt, pentru ca înainte de zorii slăvitei zile de duminică să învieze.

Să ne pregătim în aceste zile prin participarea la drama Golgotei și să ne facem cu toții purtători vrednici ai mântuitorului mesaj al sfintei Sale Învieri, în această lume însetată de pace, iubire, lumină și dreptate, de care ne vom înpătăși din plin „în ziua cea neînserată a Împărăției Sale”.

A consemnat: Serghei Crudu, teolog

sursa http://manastireacurchi.md


Articole postate de același autor