Actualitate

Episcopul Ioan în Duminica Sfintei Cruci: „Crucea ascunde în sine taina și bucuria Învierii”

1907

În Duminica a treia din Postul Mare dedicată Sfintei Cruci, 31 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, în concelebrarea Secretarului Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș și a slujitorilor sfântului lăcaș.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli.

Crucea din pericopa evanghelică de astăzi nu se referă la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, nu se referă la pătimirile Mântuitorului pe care le vom cinsti în Sfânta și Marea Vineri și în ziua Înălțării Sfintei Cruci, ci este o cruce care se atribuie la viața creștină în înțelesul de răstignire a patimilor egoiste pentru a elibera iubirea milostivă de iubirea egoistă și pătimașă. Înțelesul duhovnicesc al purtării crucii presupune o condiție care nu este ușor de îndeplinit și anume răstignirea propriului egoism, care se numește lepădarea de sine.

Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. Este greu să aflăm mai multe despre originea acesteia, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman al Constantinopolului i-a consacrat în acea vreme o omilie.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi PS Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i să continue postul cu roade și să-și mărturisească păcatele ca astfel Hristos să poată învia în sufletele lor.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
739

“De ce să-i judeci pe alții? Gândește-te mai des la tine”

Când mergeţi la un stareţ sau părinte după sfat, rugaţi-vă ca Domnul să-l înţelepţească să vă dea răspunsul corect. De ce să judeci alţi oameni? Gândeşte-te mai des la tine. Fiecare oiţă va fi atârnată de propria-i codiţă. Ce ai tu cu alte codiţe? Când mergi la biserică, nu privi la nimeni, roagă-te cu ochii […]