A fost demarată o cercetare privind influenţele internetului asupra Ortodoxiei

2152

Tinerii cercetători de la Universitatea federală din Ural (UrFU) și de la Școala superioară de economie au demarat o cercetare pentru a înţelege dacă internetul a influenţat Ortodoxia şi cum reţelele de socializare şi practicile pe aceste reţele ar putea deveni condiţii în procesul mass media.

Proiectul „Social Media ca factor în transformarea Ortodoxiei în Rusia Modernă” a primit sprijin din partea fundaţiei Ruse pentru cercetare fundamentală având ca perioadă de desfăşurare 2019 – 2021, informează Eurek Alert.

„Mass-media a devenit unul dintre motoarele schimbării în societatea modernă. Internetul a transformat ierarhiile existente, oferind voce majorității silenţioase. Pe de altă parte, religiile se bazează pe tradiție, transfer de cunoștințe prin intermediul cărților, ritualurilor și diverselor forme de comunicare față în față. Este interesant să vedem dacă social media a schimbat sau nu tradițiile ortodoxe”, explică Ekaterina Grishaeva, manager de proiect, profesor asociat la Departamentul de Filosofie Socială din UrFU.

Cercetătorii vor analiza mediatizarea creştinătăţii ortodoxe ca un proces bidirecțional: modul în care posibilitățile de comunicare ale internetului transformă ideologiile, practicile și ierarhia, dar şi modul în care comunitatea ortodoxă foloseşte Internetul potrivit cerinţelor lor.

Pentru a face acest lucru, cercetărorii ruşi studiază blogurile oamenilor care formează imaginea Ortodoxiei pe YouTube, VKontakte, Instagram, Facebook, analizează vlogurile populare ale unor cunoscuţi preoţi ruşi precum Andrey Tkachev, Dmitri Smirnov, Evgeny Popichenko, dar şi conturile pe rețelele sociale ale eparhiilor şi parohiilor.

De asemenea, diferite interviuri cu cei care participă la slujbe fac parte din planul de cercetare.

Oamenii de ştiinţă de la UrFU susțin că reţelele de socializare sunt des întâlnite în misiunea eclesială, deoarece multe persoane care fac parte din cler folosesc aceste mijloace moderne de comunicare pentru lucrarea pastorală.

„De exemplu, în Ekaterinburg, 21 din cele 53 de parohii au pagini în rețelele sociale”, a spus Ekaterina Grishaeva.

„O creștere a prezenței ortodoxiei în Social Media a atras atenția Patriarhiei Moscovei. În august 2018, Departamentul sinodal pentru relațiile bisericești cu societatea și mass-media a publicat un document intitulat Bloguri video ale preoților Bisericii Ortodoxe Ruse: îndrumări, menite să reglementeze acțiunile preoților bloggeri”, a afirmat Ekaterina.

Este de așteptat ca, în primul an al grantului, tinerii oameni de știință să elaboreze metodologia cercetării, să stabilească specificul comunicării ortodoxe în social media, să analizeze structura ritualurilor ortodoxe și să realizeze interviuri cu preoții și membrii comunităților ortodoxe.

Rezultatele vor fi prezentate în articole științifice.

sursa /basilica.ro


Articole postate de același autor
17388

Pr. Constantin Necula: Postul înseamnă întâlnirea cu foamea după Dumnezeu. Ne-am cam pierdut dorul după Dumnezeu. Suntem fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor lumii acesteia

A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Există mai multe tipuri de postitori. Suntem într-o lume care crede că orice efort către Dumnezeu trebuie amendat cu ironii ieftine. De aceea cred că acum, mai mult ca oricând, postirea e un act de mărturisire. Este gestul de cordialitate cu […]