Actualitate

Slujire arhierească în Duminica a XXXVII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană

71

În Duminica a XXXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Alături de Episcopul vicar a înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei și slujitorii locașului de închinare, dar și mulți creștini, veniți la Ospățul euharistic pentru a se uni cu Hristos.

După Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, numeroşi credincioşi, printre care foarte mulţi copii, au primit împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, clericul Catedralei, Prot. mitr. Serghei Lupan a adresat o omilie referitoare la pericopa evanghelică duminicală de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (XIX, 1-10).

Imediat după slujbă, Episcopul Ioan s-a deplasat la Universitatea de Stat din Moldova pentru a participa la partea festivă a Galei Tineretului Ortodox, ediția a III-a, eveniment anual dedicat organizațiilor creștin-ortodoxe de tineret ce desfășoară activități duhovnicești cu și pentru tineri și un program artistic.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
30

Fenomenele apocaliptice din vremurile noastre

V-aţi cam speriat. Aţi citit Apocalipsa lui Ioan, şi v-a cuprins frica. Vi se pare că acele culmi ale grozăviilor descrise acolo sunt legate tocmai de vremea noastră. Cineva v-a tâlcuit că toţi aceşti înfricoşători balauri şi fiare au venit deja în lume: şi balaurul roşu în chipul socialismului, şi fiara neagră cu zece coarne […]