Praznicul „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, marcat prin slujire arhierească la Catedrala mitropolitană din Chișinău

492

Biserica Ortodoxă celebrează astăzi sărbătoarea Intrării sau Aducerii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani, pentru a fi dăruită Domnului și rămânerea ei în Sfânta Sfintelor până la vârsta de 15 ani, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”, închinarea Ei Domnului sau începutul viețuirii Ei cu Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendar din secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian, o Biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Este unul din cele douăsprezece Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuit la 21 noiembrie / 4 decembrie.

Praznicul a fost cinstit cu multe emoții și bucurii duhovnicești de către clerul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, dimpreună cu mulțimea credincioșilor prezenți, printre care numeroși tineri și copii.

În cadrul Sfintei Liturghii de astăzi, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Marcel Baleca, pe seama parohiei cu hramul „Sf. Apostol Luca” din s. Peciște, r-nul Rezina.

Cu acest prilej, după intonarea rugăciunii domnești din cadrul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Chelarul Catedralei mitropolitane, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța praznicului de astăzi pentru întreaga creștinătate.

La încheierea Sfintei Liturghii mulțime de popor, copii, tineri și adulți, având dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Sfintele și Preacinstitele Taine ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cinstitul Său Trup și Scumpul Său Sânge.

După momentul împărtășirii credincioșilor, Mitropolitul țării a înălțat în cadrul Tedeumului, dimpreună cu clerul și credincioșii, rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prăznuită astăzi, întrucât Ea este Cea Care îi ocrotește, protejează și sfințește atât pe monahi, cât și pe toți credincioșii, și multe minuni se înfăptuiesc prin mijlocirea Ei cu persoanele ce-i solicită cu credință ajutorul.

Aflându-ne în perioada Postului Nașterii Domnului, Vă îndemnăm pe toți să vă apropiați în acest post de Taina Sfintei Împărtășanii, pregătindu-vă înainte de primirea acesteia cu pocăință sinceră, cu multă frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
625

Un gând smerit face ca Harul lui Dumnezeu să lucreze de îndată

Am rămas impresionat cum un gând smerit face ca Harul lui Dumnezeu să acţioneze de îndată. A venit odată la Colibă o pisică străină. Sărmana, cred că mâncase ceva care i-a făcut rău şi cerea ajutor. Se zvârcolea de durere şi sărea precum caracatiţa când este lovită. …Mi-era milă că o vedeam în starea asta, […]