Scrisoare deschisă a ÎPS Mitropolit Vladimir adresată Președintelui Ucrainei Domnului Petru Poroșenco, în legătură cu situația creată în jurul Lavrei din Poceaev

1266

Președintelui Ucrainei

Domnului Petru Poroșenco

Excelența Voastră,

 Domnule Președinte,

         Biserica Ortodoxă din Moldova cu îngrijorare a constatat intenția Ministerului Justiției al Ucrainei privind anularea deciziei de transmitere în folosință a complexului monastic – Lavra Adormirii Maicii Domnului din Poceaev, regiunea Ternopol către Biserica Ortodoxă din Ucraina, aflată sub oblăduirea Prea Fericitului Mitropolit Onufrie.

Lavra din Poceaev reprezintă pentru lumea ortodoxă un bastion al credinței drept-măritoare, păstrat de-a lungul veacurilor cu evlavie, în pofida tuturor intemperiilor; atât de îndrăgită și căutată, râvnită de către conaționalii noștri – creștinii din Moldova.

         Atât în perioada de restriște, cât și în zorii deșteptării vieții religioase, anume Sfânta Lavră a Poceaevului a servit drept factor educațional-moralizator și de formare a conștiinței ortodoxe pentru credincioșii noștri.

         Este îndătinată binecuvântarea noastră multianuală de organizare a grupurilor de pelerini care se îndreaptă ostenitor, în format de Drum al Crucii  către Sfânta mănăstire, pentru a primi ajutorul Maicii Domnului, al Cuvioșilor Părinți Iov și Amfilohie și al tuturor nevoitorilor și duhovnicilor din muntele Poceaev.

         Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, clerul și binecredinciosul popor al Moldovei exprimă pe această cale solidarizarea sa cu clerul și poporul ucrainean, supus conștiincios Bisericii Canonice a Ucrainei, care păstrează și transmite adevărul nealterat posterității.

         Cu neliniște urmărim din vecinătatea noastră criza profundă la care este expusă Biserica din Ucraina, împinsă spre absurdul fratricid al învrăjbirii religioase.

         În acest context, îndemnăm autoritățile Statului Ucrainean să exercite rolul constituțional de păstrător al libertății și liniștei confesionale în țară, iar noi să intensificăm rugile către Atotputernicul Dumnezeu, pentru pacea și unitatea de credință, potrivit îndemnului Sf. Apostol Pavel: ”păstrați unitatea duhului întru legătura păcii.” (Efeseni IV, 3 ).

         Cu respect,

†  VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole postate de același autor
4804

Nu-i nevoie să deznădăjduim!

“… Sa revin la cuvantul: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui“. Parintele Sofronie, cand a auzit cuvantul acesta pentru prima oara, a simtit ca acest cuvant era cuvant dumnezeiesc, nu numai pentru Siluan si mantuirea lui, ci pentru o intreaga epoca, pentru toata deznadejdea asta care se infiripa intr-o lume deosebit de deznadajduita, asa cum […]