Actualitate

Mesajul de felicitare, cu ocazia hramului orașului Orhei

3602

Stimaţi locuitori ai orașului Orhei,

 Iubiți întru Hristos frați și surori,

Astăzi este Hramul orașului Orhei, dar și o sărbătoare religioasă de mare importanță pentru lumea creștin-ortodoxă, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – moment special în care putem celebra identitatea și tradițiile noastre.

Această sărbătoare este un prilej de a reuni membrii familiei şi rudele care sunt plecaţi departe, de a împărtăşi amintiri dragi, dar şi emoţiile revederii. Sărbătoarea de astăzi ne amintește despre tradițiile și obiceiurile care trebuie păstrate și transmise din generație în generație.

Cu mare bucurie pot să afirm că orașul Orhei este pentru noi un loc minunat, cu perspective foarte frumoase de dezvoltare pentru viitor. Avem un oraş pitoresc, cu oameni frumoşi, harnici şi buni la suflet, iar această zi de sărbătoare să aducă pentru fiecare orheian o sursă de bucurie și un îndemn de a fi mai buni.

Cu prilejul „Hramului Orașului Orhei” Vă doresc multă sănătate tuturor, bucurii sfinte, prosperare şi realizări frumoase în tot ce faceți. Sacritatea sărbătorii să ne facă mai buni, mai iertători şi mai atenţi cu cei din preajmă.

Chiar dacă unele momente din viața noastră sunt grele, trebuie să știm că având în inimi rugăciunea curată către Bunul Dumnezeu și cerând mijlocirea „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie” – ocrotitorul orașului nostru, pe care îl cinstim astăzi, să asculte smerita noastră rugăciune și să ne vegheze neamul, orașul, familiile şi să ne binecuvânteze în activităţile noastre.

 

„La mulți și binecuvântați ani”, dragi orheieni!

 

Cu arhierești binecuvântări,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove


Articole postate de același autor
3408

Vineri, 21 septembrie 2018, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi își va celebra hramul

Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu multă bucurie în suflet Vă invităm vineri, 21 septembrie 2018, să sărbătorim împreună Praznicul „Nașterii Maicii Domnului” – hramul Sfintei noastre Mănăstiri Curchi. Cu acest minunat prilej, Vă invităm să fiți părtași dimpreună cu noi la următoarele momente spirituale ale acestui binecuvântat praznic din viața mănăstirii: Ora 8.00 – […]