Actualitate

Și dacă într-o zi la ușa mea vei bate…

4593

Și dacă într-o zi la ușa mea vei bate,

Cu tălpile-nghețate de geruri la chindii,

Aș vrea să fiu acasă, Iisuse și Hristoase,

Să-ți pot deschide ușa, când tu la mine vii!

 

Să pot aprinde focul, să încălzesc cămara,

Cu încălțări și haine în prag să te aștept,

Ca să nu degeri, sfinte, acel ce duci povara

Păcatelor din lumea ce judecă nedrept.

 

Să pregătesc bucate, să te așez la masă,

Apoi ca doi prieteni cu drag să ne vorbim...

Ce fel de sărbătoare fără de tine-n casă?

Și cui să-i cânt colindul cu glas de heruvim?

 

Iar rănile făcute de oameni și de cuie,

Cu lacrimi de iubire, preasfinte, le-aș spăla.

La mâini și la picioare, și cele de la funii

Aș vrea să ți le vindec, Hristoase, de-aș putea...

 

Mereu deschisă-i ușa, chiar dacă plec departe

Și rătăcesc adesea prin lume pașii mei,

Eu ți-am lăsat și cheia ascunsă într-o carte,

Să faci popas la mine în inimă, de vrei...

 

Candela e aprinsă, de veghe la fereastră,

Ca nu cumva cărarea spre mine să n-o vezi,

Că m-aș simți orfană, pustie și săracă,

La mine de n-ai trece, ca să mă vizitezi.

 

Eu știu că din icoane mă urmărești și-ți pasă,

Te simt mereu alături, ajutător milos,

Ce binecuvântare, să mă găsești acasă,

La ușă când vei bate, preabunule, Hristos!

 

Autor: Diana Sava Daranuța


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
2748

Patriarhul Rusiei se va întâlni cu Patriarhul Ecumenic la sfârșitul lunii august

Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, se va întâlni vineri, 31 august 2018, cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Potrivit comunicatului Patriarhiei Ecumenice transmis duminică Agenției de știri Basilica, Patriarhul Kirill va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice „ca urmare a dorinței personale”: „Cu bucurie anunțăm că în data de 31 august a.c. Preafericitul […]