Sub semnul de viață dătător al Sfintei Cruci – Slujbă praznicală prilejuită de cea de a 60-a aniversare a ÎPS Sava, Arhiepiscop deTiraspol și Dubăsari

1414

În perioada 26-27 septembrie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava.

Evenimentele eclesiale au debutat în seara zilei de miercuri, 26 septembrie, cu slujba Privegherii pentru sărbătoarea domnească a Înălțării Sfintei Cruci, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală “Nașterea Domnului” din orașul Tiraspol.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

***

Joi, 27 septembrie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din orașul Tiraspol.

Totodată, în această luminoasă zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, a aniversat 60 de ani din ziua naşterii, prilej cu care alături de Întâistătător şi omagiat, au coliturghisit Ierarhi ai Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, precum şi confraţi arhipăstori de peste hotare.

În timpul Vohodului mic, Întâistătătorul a decorat trei slujitori ai Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari, pentru activitatea pastoral-misionară sârguincioasă:

Arhim. Ioan (Danilescu) – Dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
Prot. Eugen Camenșic – dreptul de purta mitra.
Prot. Adrian Mihalachi – dreptul de a purta cruce cu podoabe.
La finalul slujbei praznicale, Mitropolitul Vladimir i-a adresat Arhiepiscopului Sava un cordial cuvânt de felicitare, urându-i viaţă îndelungată, trăită întru Slava lui Dumnezeu şi pentru binele şi propășirea Bisericii Drept-măritoare. Iar în semn de apreciere a muncii depuse în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Întâistătătorul i-a acordat ÎPS Arhiepiscop Sava Ordinul „Sf. Irh. Petru Movilă”, de gr. I. La fel, Vlădica Sava s-a învrednicit și de Ordinul patriarhal „Sf. Irh Inochentie, Mitropolitul Moscovei şi Kolomnei”, de gradul III.

Vădit Emoţionat, ÎPS Sava i-a mulţumit Mitropolitului pentru frumoasele și sincerele urări, menționând că toate lucrurile care le-a realizat până acum, au fost posibile numai cu ajutorul Domnului și prin eforturi comune, ceea ce denotă unitatea și dragostea frățească.

Mulțumind binecredincioasei adunări, Vlădica Sava și-a exprimat speranța că și în continuare se va lucra în duhul unității spre propășirea valorilor nepieritoare ale Ortodoxiei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3181

Natalia Lozan – un adevărat mărturisitor a lui Hristos în spațiul online

Astăzi sora Natalia Lozan, redactor al portalului și revistei ”Altarul Credinței”, a ajuns la un nou ceas aniversar. Scumpă și dragă soră, Din partea echipei PP ”Altarul Credinței”, a membrilor Asociației Studenților Creștini Ortodocși, precum și a numeroșilor creștini care vă cunosc și vă apreciază truda pe tărâmul propovăduirii ortodoxiei în spațiul online, vă adresăm […]

Articole postate de același autor
9448

Două pilde despre bunătate

Doi oameni. Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior. Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul. I le aduse în curte şi-i zise: – „Iată, vecine, […]