Consecinţele părăsirii lui Dumnezeu

3524

Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.

Vai celor ce scriu vicleşug; că scriind, vicleşug scriu! /Isa. 10:1/ a grăit Dumnezeu prin Isaía Prorocul. Iar prin Prorocul Ieremía a grăit: în deşert s’a făcut condeiul minciunos la scriitori. /Ier. 8:8/

Pentru vechiul Israíl şi pentru noua Europă s’au zis aceste cuvinte, căci au trădat numele de popor ales şi nu au fost lumină popoarelor, ci întuneric. Noua Europă a spart atât tablele legii date de Moisì, cât şi cele ale lui Hristos, a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, a scornit mincinoasele „legi naturale” şi le-a pus ca un jug greu pe grumazul oamenilor. A proclamat ceea ce este existent ca fiind inexistent, iar ce este inexistent ca existent. Pe singura lege existentă, cea numită de Dumnezeu lege, legea morală, a lepădat-o ca pe-o nelegiuire, sau ca pe-o haină ponosită, iar pe cele ce nu sânt ale lui Dumnezeu, rânduiala vremelnică a lucrurilor şi-a întâmplărilor naturale, a numit-o singura şi inevitabila lege – ca şi cum Dumnezeu ar fi putut da lege firii neînţelegătoare, iar nu omului înţelegător! Dar şarpele cel vechi, care a minţit şi pe Eva, i-a înduplecat prin veşnicul Iuda pe cărturarii Europei să scrie minciună cu condeiul lor mincinos!

Au scris minciuna sub formă de poezie, pentru a preface nevinovăţia în vinovăţie, curăţia în necurăţie, şi să facă din tineretul botezat al Europei un neam câinesc, lacom şi curvar. Au scris minciuna sub formă de romane şi nuvele, pentru a orbi ochii Europenilor ca să nu mai vadă Cerul şi Duhurile cereşti şi, astfel, să îndulcească noroiul, pământul şi tot ce e în stăpânirea morţii, a mormântului şi-a viermilor. Au scris minciuna ca istorie, o istorie în care au pus mai presus de Dumnezeu puterile oarbe ale naturii, simple unelte în mâinile lui Dumnezeu, şi cu ajutorul lor au explicat soarta neamurilor, a triburilor omeneşti şi a întregii omeniri – cu ajutorul uneltelor lui Dumnezeu, nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi, prin minciună, au slăvit un popor şi l-au ponegrit pe altul, după plata primită, întărâtând o generaţie împotriva alteia, învrăjbind un popor împotriva altuia şi pe copii împotriva părinţilor.

Au scris minciuna sub formă de filosofie, când un îngâmfat s’a apucat, în pofida puterilor sale mărginite, să încerce să explice cum a fost făcută lumea, cum stă lumea între hotarele sale şi ce este omul, care este calea lui şi unde-i este sfârşitul – toate acestea i-au ieşit din degete, minţind fără încetare şi flecărind fără să pună pază gurii sale. Ca şi când Dumnezeu nu ar fi vorbit niciodată înainte de ei! Ca şi cum Ziditorul nu ar fi zis şi n’ar fi arătat oamenilor toate acestea prin aleşii ce i-au slujit, Drepţi şi Proroci, iar în cele din urmă prin Fiul Său cel Unul-născut!

În cele din urmă, au scris minciună despre aşa-zisele „legi naturale” şi împotriva legilor nescrise ale lui Dumnezeu.

Au scris minciună, necunoaştere şi nedreptate. Şi nimeni dintre oameni nu i-a judecat, căci neamurile Europene au slăbit de mult, şi nu mai ştiu să se împotrivească cruzilor şi îngâmfaţilor lor stăpâni.

Iar după ce aceşti stăpâni îngâmfaţi şi cruzi, întunecaţi ca noaptea şi ca mormântul, nesătui de bani şi de slavă deşartă, au aruncat pe foc legea morală a lui Dumnezeu, au dat o nouă lege morală, adică:

Că omul e liber să creadă sau să nu creadă într’un singur Dumnezeu sau în sute de dumnezei.

Că fiecare e liber să se închine idolilor de argint, de aur, de lemn şi de hârtie.

Că cel ce batjocoreşte numele Domnului nu va fi judecat, dar cel ce batjocoreşte un paznic de stradă va fi judecat.

Că fiii trebuie să lepede credinţa părinţilor ca pe-o înşelare, nu trebuie să îi asculte şi să-i cinstească, ci să se despartă cât mai grabnic de ei.

Că Duminica nu este nicidecum o sărbătoare, ci o zi ca oricare alta, şi că în acea zi omul trebuie să-şi odihnească şi să-şi hrănească trupul său mai bine ca în celelalte zile.

Că e îngăduit a ucide pe oricine stă împotriva intereselor tale personale, profesionale sau naţionale.

Că curvia şi preacurvia sânt totuna cu căsătoria.

Că hoţia e un lucru relativ, care depinde de context.

Că jurământul strâmb este necesar pentru binele indivizilor şi al societăţii.

Iată, fraţilor, pentru ce a trebuit să vină marele război mondial. Ziditorul cel batjocorit a cutremurat pământul cu un război ca să scuture noroiul de pe sufletele Europenilor. Vor simţi ei oare durerea acestui cutremur, vor înţelege oare pentru ce au fost loviţi cu războiul care tocmai s’a încheiat? Îşi vor veni oare în fire, vor lepăda oare prosteştile şi nedreptele lor legi şi se vor întoarce la veşnica lege morală a lui Dumnezeu? Îi vor mai lăsa oare pe mincinoşii lor cărturari să scrie mai departe minciuni cu condeiul lor mincinos, ca să întunece lumina lui Dumnezeu în sufletele oamenilor lui Dumnezeu?

Vor face oare acestea, sau nu? De aceasta depinde fericirea sau nefericirea, izbăvirea sau nimicirea Europei viitoare. Până acum, numai la poporul Sârb se văd semnele pocăinţei şi ale venirii în fire. Însă acestea trebuie să ajungă la apogeu, ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne ierte păcatele. Amin”.

Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temnițeiEditura Predania, București, 2007


Articole Asemănătoare
7313

Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de griji

Trebuie să te osteneşti şi să fii osârduitor, nu să îţi faci griji. Osteneşte-te şi fii osârduitor pentru adevărul şi sfinţenia lui Dumnezeu, şi aruncă grija ta spre Domnul. El vrea de la noi ceea ce este în puterea noastră, nu ceea ce este doar într-a Lui. Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii […]

Articole postate de același autor
6627

Pedeapsa pe care nu am uitat-o niciodată

Făcusem nu ştiu ce trăznaie. Mare, mare de tot. Meritam din plin o bătaie. Ştiu că m-a certat, m-a certat bine de tot şi a ieşit din cameră. Mă făcusem mică şi aşteptam cu inima cât un purice să se întoarcă. Dacă s-ar fi întors cu o curea nu m-ar fi surprins. Şi nici nu […]