Duminica a XI-a după Cincizecime – „Dragostea se milostivește” (I Corinteni 13, 4)

666

Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine?“ (Matei 18, 32-33)

În Duminica a XI-a după Cincizecime, 12 august 2018, credincioşii prezenţi la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău, s-au rugat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și soborul de slujitori ai Catedralei.

Sfânta Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Dragostea se milostivește” (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Evanghelia Duminicii de astăzi este o Evanghelie a iertării, dar şi o Evanghelie a responsabilizării, care ne arată pe Dumnezeu milostiv, dar dacă noi nesocotim sau desconsiderăm milostivirea Sa atunci El devine aspru, devine drept şi caută îndreptarea noastră prin mustrare, prin metode de constrângere, astfel încât dacă omul nu săvârşeşte binele de bună voie îl va săvârşi de nevoie. Dacă nu săvârşeşte binele în mod liber ajunge în situaţia de a-l săvârşi fiind constrâns.

Învăţăm şi faptul că trebuie să nu oprim iubirea milostivă a lui Dumnezeu, să nu o limităm la iertarea pe care El ne-o acordă nouă, ci prin noi iubirea Lui milostivă să se arate şi altora. Dacă noi suntem iertaţi, dar nu iertăm la rândul nostru pe alţii blocăm iubirea milostivă a lui Dumnezeu la noi, nu o transmitem şi altora. Deci, când Dumnezeu ne cere să fim şi noi iertători după cum este El, să fim şi noi milostivi după cum El este milostiv, doreşte ca iubirea Lui milostivă să se răspândească în lume.

La finalul Servicului divin, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale cele cerești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2714

Duminica Triumfului Ortodoxiei, celebrată la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost oficiată Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, zi în care biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru enoriașii veniți la Taina Spovedaniei și Euharistiei. Tot astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor […]

Articole postate de același autor
164

Pe foarte mulți oameni frica îi împiedică să vină la Hristos

Frica este un foarte mare păcat și pe foarte mulți oameni frica îi împiedică să vină la Hristos sau să se convertească sau să fie mai buni. Le e frică. Degeaba avem însușiri frumoase, mari calități; dacă ne lipsește curajul, toate sunt corupte, toate sunt stricate. E virtute esențială, în lipsa căreia totul se pierde! Dacă vrei să fii liber, trebuie să […]