Stihul de faţă, binecunoscut celor care cercetează regulat biserica şi îl aud îndeosebi la slujba Vecerniei, este din Psalmul 129 al Prorocului David. Stihul întreg este următorul: „Din straja [phylaki] dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul" (Psalmi 129:6).
Când Prorocul vorbeşte aici despre „phylaki" (gr. „temniţă, închisoare") nu are, desigur, în vedere ceea ce ne imaginăm noi, închisoarea unde sunt trimişi cei condamnaţi în urma unei hotărâri judecătoreşti, ci este vorba despre un termen militar, aşa-numita phrourâ, gardă, strajă. Phylaki înseamnă pază, este ceea ce am numi strajă, fiind vorba despre paza asigurată de soldaţii romani care împărţeau noaptea în străji de câte trei ore, cu gărzi ce se schimbau la fiecare dintre aceste răstimpuri.
Prin urmare, „phylaki" trebuie înţeles drept „strajă", iar aici, potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, „straja dimineţii" înseamnă straja ultimei părţi din noapte, cea care acoperea intervalul dintre orele trei şi şase dimineaţa, o strajă numită şi a zilei, a dimineţii. Scrie Sfântul Nicodim: „Străji însă cei vechi numeau părţile nopţii, căci în patru părţi sau străji împărţeau străjerii noaptea, iar fiecare parte şi strajă cuprindea trei ceasuri".
Aşadar, tâlcuirea versetului „Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul" este că încă din zorii zilei trebuie să-şi pună Israil nădejdea în Domnul şi, în sens larg, noi toţi trebuie să avem inima nădăjduind spre El de dimineaţă până seara. Un verset asemănător din cartea Prorocului Isaia este acesta: „Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuieşte spre Tine" (Isaia 26:9).
Sfântul Nicodim Aghioritul citează şi fragmente din operele scriitorilor bisericeşti şi ale Sfinţilor Părinţi care tâlcuiesc acest stih.
Potrivit tâlcuirii lui Teodoret, de pildă, „din straja dimineţii până în noapte" se foloseşte „în loc de «peste toată ziua», că straja de dimineaţă este ceasul cel mai de pe urmă al nopţii, că ultimii străjeri până la vremea aceea străjuiesc", altfel spus, întreaga zi, de dimineaţă până seara, trebuie să ne amintim de Domnul şi să avem mintea îndreptată către El. Către Hristos, spunem noi, către Yahve, spuneau evreii. Cu alte cuvinte, întreaga zi să avem mintea lipită de Hristos şi nădejdea noastră către El.
Sfântul Nicodim Aghioritul îl citează şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care dă o tâlcuire mai largă, potrivit căreia nu înţelegem aici în chip simplu ziua, ci întreaga viaţă. Spune Sfântul Ioan: „Să nădăjduiască în toată viaţa, adică zi şi noapte. Că nimic nu e asemenea către mântuire precum în toată vremea a privi către Dumnezeu, şi a atârna de nădejdea cea de acolo", ceea ce înseamnă să nădăjduim spre Domnul în tot răstimpul vieţii, să avem mintea aţintită spre Dumnezeu, lipită de El, să ne agăţăm de această nădejde în toată viaţa noastră.
Mai este amintită şi o tâlcuire cu autor anonim, potrivit căreia Psalmistul îndeamnă aici „din tinereţe şi din început a ne nevoi", cu alte cuvinte, să ne luptăm încă din tinereţile noastre. Aceeaşi este şi tâlcuirea dată de Origen: „Indemnându-se dar a păzi buna-cinstire de Dumnezeu din vârsta cea dintâi, zică dar: [«Din straja dimineţii până în noapte, să nădăjduiască Israel spre Domnul»]"1.
In acord cu aceste tâlcuiri din urmă, Psalmistul spune că dintru început, din zorile vieţii, din tinereţile noastre, trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei, să trăim potrivit poruncilor dumnezeieşti şi să ne unim cu Dumnezeu Cel în Preasfânta Treime. Aceasta este înţelegerea pe care noi, creştinii, o avem cu privire la urmarea lui Hristos. Nu este vorba despre o imitare de natură exterioară - [de tipul unui excurs mimetic, gr. mimesis] -, nu este o urmare doar a anumitor fapte, ci părtăşie şi unire a omului cu Hristos.
Prin urmare, acest stih din Psalm arată, în duh de rugăciune, faptul că omul trebuie să se alipească de Dumnezeu, să aibă o însuflare lăuntrică, o neîncetată pomenire a Lui şi o strânsă legătură cu El în răstimpul întregii zile, de dimineaţa până seara, ori, altfel spus, în răstimpul întregii sale vieţi, din tinereţe până la adânci bătrâneţi. Iar cine ajunge să trăiască acest stih al Psalmului, va avea neîncetat însuflarea cea duhovnicească, va fi un om insuflat.
Nu zăbovim mai mult asupra acestui stih, însă am socotit tâlcuirea lui a fi un bun prilej pentru a dezvolta mai departe ideea că omul trebuie să fie insuflat, să poarte în lăuntrul său însuflarea cea duhovnicească. Mă voi apleca mai cu seamă asupra unei rugăciuni de dimineaţă, rânduită a se citi după trezirea din somn, pe care a alcătuit-o pururea-pomenitul Părinte Sofronie.
+Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului
ISIHIE ŞI TEOLOGIE . CALEA TĂMĂDUIRII OMULUI ÎN BISERICA ORTODOXĂ; EDITURA SOPHIA
