Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sf.Treime„ din oraşul Fidenza, Italia

2167

În perioada 5-12 iunie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir efectuează o vizită pastoral-misionară în nordul Italiei, cu prilejul aniversării a 15 ani de la întemeierea comunității moldovenești din orașul Fidenza, Italia.

Sâmbătă, 9 iunie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sf.Treime„ din oraşul Fidenza.

La slujba arhierească a participat un impunător sobor de preoți misionari, dar și numeroși credincioși, cetățeni moldoveni care trăiesc și lucrează în acest oraș din nordul Italiei.

Evenimentul a fost onorat cu prezența Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stângaci și Consulul General al RM în Italia, Serghei Goncearenco.

În timpul Sfintei Liturghii, întreaga adunare binecredincioasă, a înălțat rugăciuni de laudă și de mulțumire către Bunul Dumnezeu care, cu mărinimie a învredincit clerul și enoriașii din această comunitate să ajungă cu bine pentru a celebra 15 ani de la deschidera parohiei.

La Vohodul mic, părintele-paroh Prot. mitr. Veniamin Onu a fost decorat cu Ordinul „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, de gr. III.

Pentru munca depusă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe, Prot. Serghei Cornea, clericul sf. lăcaș a primit binecuvântarea Mitropolitului de a purta mitra, iar, Prot. mitr. Alexei Loghin a fost binecuvântat de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

După Serviciul divin a urmat un Tedeum, pentru sănătatea trupească și sufletească a ctitorilor și enoriașilor.

Vorbind celor prezenți, Vlădica Vladimir a adresat călduroase cuvinte de felicitare cu prilejul acestui important eveniment, dând aprecieri deosebite muncii jertfelnice și realizărilor părintelui Veniamin Onu, cel care a deschis acest sf. lăcaș și a părintelui Serghei Cornea, pe tărâmul activității pastoral-misionare. În acest context, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat speranța că aceste eforturi prodigioase vor avea o îndelungată continuitate și vor fi un exemplu demn de urmat pentru toți cei care vor să slujească Domnului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3449

Imagini dramatice din Italia! O copilă de 10 ani, scoasă de sub dărâmături de echipaje de salvare după 17 ore (video)

După mai mult de 17 ore de chin, o fetiţă de doar 10 ani a fost scoasă de echipele de salvare din Italia care caută încontinuu supravieţuitori ai cutremurului devastator din centrul Italiei. Întrega intervenţie de salvare a fost filmată şi făcută publică de către publicaţia britanică Daily Mail citată de realitatea.net. „Se aude ceva […]

Articole postate de același autor
4275

Uşa sufletului

O tînără i s-a plîns bunicului: – Ce să fac? a întrebat fata printre lacrimi. Totdeauna mă strădui să fiu bună cu lumea din jurul meu. Sunt mereu gata să-i ajut pe cei nenorociţi. Deşi sunt binevoitoare cu toţi, deseori, în loc de mulţămita ce mi se cuvine, aud cuvinte batjocoritoare la adresa mea. Nu […]