Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni

2005

Joi, 7 iunie, în ziua pomenirii a treia aflării capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul «Adormirii Maicii Domnului» din s. Răculești r. Criuleni, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.

După Sf. Liturghie și a unui Te – Deum de sănătate, a urmat, ca de obicei, mărturisirea preoților de către părintele duhovnic prot. mitr. Ioan Turuta.

În cuvântul de învățătură, PC părinte Protopop, prot. mitr. Teodor Pelin, a vorbit despre originea și importanța Postului Sf. Apostoli Petru și Pavel, îndemnând enoriașii la înaltele virtuți duhovnicești și primirea Sf. Taine a Mărturisirii și Împărtășaniei. La fel, Sfinția Sa, a apreciat înalt activitatea pastorală a părintelui paroh prot. Ioan Pîrlog, dorindu-i multă sănătate și noi realizări.

În continuare s-a desfășurat o Conferință pastoral-misionară cu tema „Evoluția propagandei homosexuale sau reconstruirea ideologică a omului într-o nouă lume totalitară a absurdului și demenței”, susținută de părintele prot. mitr. Vasile Ciobanu, paroh al bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Costeşti, raionul Ialoveni, urmând o prezentare de carte ”Voino-Iasenețki arhiepiscop și chirurg: viața și hagiografia” de Mark A. Popovski.

Au urmat probleme curente și comunicări administrative, dar și o serie de alte detalii, fiind abordate diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/


Articole postate de același autor
13

Dumnezeu, văzând că avem dragoste, ne va mântui în dar pe toţi

Am întâlnit mulţi părinţi sfinţi şi oameni duhovniceşti cu multe daruri, dar toţi îşi ţineau lucrările lor ascunse, tăinuite, ca să nu le piardă. Spuneau: “Lasă, că ştie Dumnezeu”. E lucru simplu. Cum ne vom aşterne aşa ne vom odihni. Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem români creştin-ortodocşi, mult-puţin ştim ce trebuie să […]