Marșul pentru viată la Cruglic

260

La liceul teoretic din s. Cruglic, r. Criuleni, în ziua de 18 martie, a fost organizată o discuție cu tema ”Copilul din pântecele mamei – cea mai mare minune a Universului.”

Elevii claselor VIII – XII din cadrul liceului s-au aratat interesați de acest subiect. A fost difuzat spre vizionare filmul ”Miracolul vieții”, iar preotul Nicolae Ciobanu a vorbit tinerilor despre corpul uman în cifre (ca exemplu: inima bate de 100000 ori pe zi, pompează 9000 litri sânge în cei 95500 km de vase de sânge a unui om adult, etc) și despre binecuvântarea divină de a naște copii.

Activitatea a continuat cu un marș pentru viață de la liceu prin centrul satului spre biserică, unde tinerii au promovat viața copiilor nenascuți și au manifestat dezacordul față de avort.

Această întrunire a fost posibilă datorită prodigioasei colaborări dintre liceul teoretic Cruglic și biserica ”Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic.

Amintim ca în luna martie se organizează în toată țara activități pentru viață și îndemnăm toată lumea sa spunem împreuna: ”PENTRU VIAȚĂ – NU AVORT!”

Părintele Nicolae Ciobanu,

sursa nicolaeciobanu.wordpress.com


Articole Asemănătoare
2697

Marșul pentru viață la Călărași

Sâmbătă, 26 martie 2016, într-o zi de primavara, cînd avem vise, începem să credem în minuni, în renaștere și în noi începuturi, al doilea an cosecutiv în orașele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, care cuprinde 4 raioane: Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti s-a organizat cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, […]

Articole postate de același autor
53

Duminica Ortodoxiei Prăznuită în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

În această zi de duminică, 25 februarie 2018, cînd întreaga lume Ortodoxă prăznuieşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paşti , Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul de preoţi slujitori şi creştinii Catedralei. Ierarhului i-au […]