Diavolul există? Ce sînt vrăjile, blestemele, legările şi dezlegările de care se teme atîta lume? Auzim de preoţi care fac rugăciuni de dezlegare, oare rugăciunile de exorcizare pe care le face Biserica mai sînt actuale astăzi? In ce măsură un blestem sau o vrajă făcută de cineva ne poate influenţa soarta? Trebuie să ne temem de vrăji sau nu?
DIAVOLUL există şi o primă dovadă a acestui fapt este răul din lume. Există forme ale răului inimaginabile pentru o minte omenească. Violarea copiilor, tortura, inventarea avorturilor şi a altor forme de asuprire şi ucidere diabolică nu sînt cu putinţă să se nască într-o minte de om fără amestecul diavolului. Cum poate un om să taie un copil nevinovat pentru a-i vinde organele? Dar asta se întîmplă in China, în India, în Taivvan şi în alte ţări unde există mulţi oameni săraci şi fără apărare. Am auzit de mii de ori întrebarea: de ce îngăduie Dumnezeu răul în lume? Faptul că oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu ajung să-L învinuiască pe Dumnezeu de răul din lume şi nu pe diavol este o bună dovadă că diavolul există şi are acces la mintea noastră.
Oamenii prin natura lor nu sînt răi, dar ei se pot înrăi prin conlucrarea cu diavolul. Gîndul acesta nu doar că este adevărat, dar el ne va ajuta să nu-i judecăm prea aspru pe oamenii care greşesc şi să păstrăm respectul pentru specia umană, chiar şi atunci cînd avem în faţă un criminal sau un violator. Altminteri, privind la răutatea oamenilor, noi nu vom înţelege niciodată de ce a venit Hristos în lume şi cum de este posibilă mîntuirea.
Pe de altă parte, aşa cum reiese din Scriptură, chiar din cazul Evei, diavolul nu poate interacţiona cu noi fără acceptul nostru. Diavolul, fiind un izgonit, are nevoie de permisiune pentru a reintra în casă. Noi sîntem casa în care diavolii pururea caută să intre şi să trăiască şi, cînd o găsesc curată, mai tare o rîvnesc, cum a zis Hristos.
Satana nu s-a putut atinge de Iov, decît după ce şi-a cerut voie de la Dumnezeu şi nu a putut intra nici măcar în porci, aşa cum vedem în cazul vindecării îndrăcitului din Ghergheseni. Intrebarea logică pe care ne-o punem atunci cînd citim istorisirea despre dracii care si-au cerut voie să intre în porci este: dacă în porci nu au putut intra fără permisiune, oare cine le-a permis să intre în omul din Ghergheseni? In nici un caz nu Dumnezeu, pentru că ni se spune clar că Dumnezeu l-a izbăvit pe om. Atunci cine? Răspunsul este unul singur: un alt om sau chiar mai mulţi oameni.
Deoarece omul este chip şi asemănare a lui Dumnezeu, el este înzestrat cu puteri şi posibilităţi pe care nici o altă făptură nu le are. Caracteristica definitorie a omului este însuşirea de a acţiona liber. Deplina libertate este ceea ce îl face pe om asemenea lui Dumnezeu. Insă libertatea nu ar fi fost deplină dacă Dumnezeu nu i-ar fi conferit omului şi puterea de a înfăptui ceea ce doreşte. Inţelepciunea şi priceperea omului se manifestă nu doar în lucrurile exterioare, pricepere prin care omul a ajuns să zboare, să coboare în adîncuri, să vadă, cu ajutorul tehnologiilor, metalele preţioase şi toate bogăţiile pămintului, ci a căpătat şi puterea de a vedea lucrurile spirituale şi chiar de a lega şi dezlega pe pămînt la fel ca în cer. Din această ipostază a deplinei libertăţi şi autorităţi în Univers, omul ajunge să poată acredita faptele diavolului, iar diavolul, prin viclenia sa, îl atrage pe om într-un pact comun împotriva lui Dumnezeu şi a altor oameni. Acreditarea diavolului de către om cunoaşte forme diverse, de la blesteme iraţionale pînă la ritualuri avansate de invocare a puterii demonice şi trimiterea ei asupra altor oameni.
Formele avansate de Iu era re eu demonii se constituie în coduri de ritualuri pe care le numim vrăji, ele fiind practicate de persoane rare acţionează în singurătate sau în cadrul urne cult evoluat, construit pe o experienţă îndelungată de închinare diavolului. Forme de închinare diavolului şi ritualuri morbide sînt descrise atît in simtă Scriptură., cit si m alte surse scrise provenind din diferite epoci şi locuri. La multe popoare vrăjile se practică la vedere pîna azi. Folclorul românilor, aşa cum reiese din studiile etnografice, cît şi din reminiscenţele practicilor vrăjitoreşti despre care auzim, abundă si el în descrieri care confirmă o consecutivitate a conlucrării evaluate, conştiente, a oamenilor cu diavolul pe acest pămînt.
Atît Evangheliile, cit şi cartea Faptele Apostolilor vorbesc despre demonizaţi. Hristos însuşi săvîrşeşte mai multe izgoniri de draci şi poartă discuţii cu apostolii despre natura demonizurii şi modul de izgonire a duhurilor rele. Aşa aflăm că există duhuri mai puternice şi altele mai slabe, unele care se izgonesc mai uşor şi altele care se izgonesc mai greu. După vindecarea tânărului chinuit de un demon surdomut, apostolii li întreabă nedumeriţi pe Hristos de ce ei nu l-au putut scoate. In Faptele Apostolilor citim că în Ierusalim erau şapte Fraţi care s-au apucat să facă o exorcizare „în numele lui Iisus, pe care il propovaduieste Pavel”, doar că diavolul le-a reproşat. „Pe Iisus Il cunosc şi pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sunteti?” Si zicînd acestea îndrăcitul s-a napustit asupra lor si i-a doborît la pămînt, încît abia s-au salvat fugind, goi si plini de răni (Fapte, capitolul 19). Din acest text datind din secolul I aflăm că exorcizările erau o practica raspîndită în Ierusalim, dar mai aflăm un lucru foarte important, şi anume că nu oricine poate săvirşi o exorcizare. Exorcistul nu doar că poate eşua in încercarea sa, dar poate să-şi atragă furia diavolilor asupra sa.
Cea mai autoritară şi complexa sursă despre felul în care decurgea o exorcizare în biserica primelor secole este chiar rînduiaia de izgonire a duhurilor alcătuită de Sfîntui Vasile cei Mare. Datind din secolul al IV-lea, acest set de rugăciuni face parte pină astăzi din Corpul comun al rugăciunilor ortodoxie, regăsindu-se în Molitfelnicul editat de Sfintul Sinod. Iniţial aceste rugăciuni de exorcizare făceau parte din Rinduiala Botezului, dar cu timpul molitfele Stintului Vasile au ajuns să fie citite ca ritual separate ce se face asupra celor posedaţi de duhuri necurate. Botezul contemporan păstrează un ritual prescurtat de exorcizare care sfîrşeşte cu lepădarea de satana si scuiparea lui de trei ori. Există si un alt set de rugaciiuni de exorcizare, la fel de autoritar, desi mai putin cunoscut si care apartine Sfintului Ioan Gura de Aur. Corelarea celor două surse, provenite din aceeaşi perioadă istorică, ne ajută să identificăm punctele comune şi să aflăm mai multe despre modul în care se făceau vrăjile. Rugăciunile de exorcizare provenite de la cei doi mari sfinţi, cunoscuţi în epocă pentru erudiţia lor, nu doar că sînt un etalon al felului cum trebuie să ne rugăm, ci identifică şi elementele concrete a ceea ce era la acea vreme un ritual vrăjitoresc. Multe dintre aceste elemente se regăsesc şi astăzi în arsenalul practicilor demonice, aşa cum reiese din zvonurile populare râspîndite de oameni care nicidecum nu sînt experţi în demonologie şi vrăjitorie, dar vehiculează informaţii cunoscute acum mai bine de 1500 de ani.
Biserica este împărăţia lui Dumnezeu în care diavolul nu are putere. Prin credinţă şi împărtăşirea de binecuvântările lui Dumnezeu noi ne izbăvim de atacurile brutale din partea demonilor. Atitudinea unui creştin faţă de vrăji şi demoni este să nu se teamă, dar nici să nu ia în derîdere, ştiind că doar prin harul Domnului avem îndrăzneală asupra demonilor.
Trebuie să ştim că, odată cu încetarea persecutării credincioşilor în Rusia, oamenii au alergat nu doar la Biserică, ci au căutat să readucă şi multe forme de magie. Am putea spune că astăzi există o fascinaţie in faţa vrăjilor şi a demonicului, manifestată prin recurgerea la serviciile vrăjitorilor, cît şi prin producerea unei adevărate industrii de carte şi cinema avînd ca subiect magia. Tema centrală în industria filmului şi a cărţii cu subiecte oculte este existenţa unui demon bun care suferă de pe urma prejudecăţilor oamenilor cu privire la demoni. Acest mesaj se regăseşte şi în literatura şi desenele animate adresate copiilor sub cinci ani, in care draconul sau drăcuşorul explicit este personajul nedreptăţit. Toate acestea fac parte din formele intelectuale prin care diavolul acţionează asupra minţii şi voinţei umane.
Atacul la nivelul minţii este cea mai subtilă şi mai preţioasă formă de acţionare a duhurilor necurate asupra noastră. Din acest punct de vedere, mintea umană nu are nici o clipă în care să nu fie ispitită de diverse forme ale răului, iar dacă se află pe culmile virtuţii, atunci e ispitită de slava deşartă care este otrava demonilor pentru cei virtuoşi. In pilda despre seminţele credinţei care cad pe pămînt bun, pe piatră sau lingă drum, Hristos spune următoarele cuvinte: „Iar cea de lîngă drum sînt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvîntul din inima lor, ca nu cumva, crezînd, să se mîntuiască" (Luca 8,12). Iată că diavolul poate lua cuvintele bune din inima noastră, asa cum le-a luat în prima ispitire din inima Evei, de aceea Sfinţii Părinţi vorbesc de „războiul nevăzut" sau „lucrarea lăuntrică" pe care sîntem datori să le purtăm. Răul oprit la nivel de gînd nu se va materializa niciodată.
Orice om trebuie sa aiba un control riguros asupra felului în care îşi foloseşte darul vorbirii, aşa incit să scoată din obicei orice formă de blestem şi invocare a forţelor rele, ca nu cumva diavolul să găsească în aceasta o îndreptăţire de a săvârşi râul asupra altor oameni şi chiar asupra celui care blesteama. Dacă cineva se simte împovărat de legături şi obiceiuri rele, trebuie să-şi mărturisească păcatele şi să ceară ajutorul Bisericii care, prin rugăciune şi împărtăşire cu Sfintele Taine, poate sfărima orice blestem şi orice legătură rea. Important e sa nu ne pierdem niciodată speranţa şi curajul, chiar daca ar fi sa colindăm iadul intreg, ştiind că Hristos este atotputernic şi atotbun.
Ieromonah Savatie Bastovoi
Dumnezeu povestit pe intelesul unei femei, Editura Cathisma
