„Învață să aperi viața!” Discuție cu Alexandra Nadane la Biserica USM

3524

A fi „pentru viaţă” nu înseamnă doar să nu fii de acord cu avortul, ci și să oferi dragoste, sprijin și compasiune  pentru femeile care se confruntă cu o sarcină neaşteptată. Avem statistici care ne indică un număr foarte mare de avorturi,  iar numărul lor se datorează în principal lipsei de sprijin pentru femeile aflate în criză de sarcină. Foarte multe mărturii pe această temă ale femeilor spun clar că dacă ar fi fost cineva să le dea o mână de ajutor, să le încurajeze și ajute,  lucrurile ar fi stat cu totul altfel. 

Astfel, invitata zilei de miercuri, 28 februarie 2018, Alexandra Nadane, președintele Asociației Studenți pentru Viață din București, le-a vorbit celor prezenți despre faptul că „criza de sarcină” este în general un subiect delicat despre care nu se vorbește, existând foarte multe femei care se confruntă cu o asemenea situație. Cum poți ajuta pe cineva care se confruntă cu o criză de sarcină? Sprijinind și încurajând, implicându-i pe cei care pot contribui, nerămânând indiferenți. 

Alexandra Nadane i-a îndemnat pe cei prezenți să nu uite că implicarea fiecărăuia dintre noi este importantă, că fiecare poate fi pentru viață.  Iar participarea la Marșul pentru viață, desfășurat la 24 martie 2018, ne oferă șansa să fim împreună pentru viață și să sprijinim fiecare viață! 

Viața este cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Să susţinem viaţa, pentru că este bucurie!


Articole Asemănătoare
281

Puterea credinţei unei mame

Doi soţi de curând căsătoriţi, din Cluj, trăiau în armonie şi în bună vieţuire. Amândoi îşi doreau copii şi bucurie. Iată că soţia rămâne însărcinată. Îşi face un control medical în Cluj. Doctorul, în cele din urmă, îi spune: – Trebuie neapărat să întrerupi sarcina! Altfel vei naşte un copil anormal, dement, cu malformaţii, un […]

Articole postate de același autor
6817

Slujbă arhierească de Adormirea Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„Ceea ce ești izvorul milei Milostivirii ne învrednicește pe noi, Născătoare de Dumnezeu” Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Cu acest minunat prilej, […]