Omul nu-i ceea ce spune despre sine, ci ceea ce tăinuieşte

71

Tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari, deoarece au simţit adânc adevărul acelei zise din popor: „vorba bună e de-argint, iar tăcerea-i de aur”. Orice om cugetător a cunoscut, prin sine însuşi, că el nu-i ceea ce spune despre sine, ci ceea ce tăinuieşte. Nu ceea ce tăinuieşte dinadins, ci ceea ce tăinuieşte din nevoie, pentru că este de negrăit. Discuţiile noastre în societate sunt ca mărunţişul de bani cu care ne răscumpărăm pe noi înşine, pe câtă vreme banul cel scump rămâne în noi, nearătat. Sau: noi ne înfăţişăm societăţii prin fotografii făcute în pripă, pe câtă vreme adevăratul nostru chip duhovnicesc rămâne în noi, nearătat. De altfel, toate stihiile mari sunt tăcute, şi Însuşi Dumnezeu mai tăcut decât toate; pe câtă vreme toate făpturile mici sunt gălăgioase. Ce minune este, aşadar, că toate sufletele mari sunt tăcute?

Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău, Predania, Bucureşti, 2009


Articole Asemănătoare
1173

Ileana Vulpescu: ți se întoarce și binele și răul, dar mai ales răul

Eu zic că pe lumea asta și binele ți se întoarce. Și nu neapărat de la cei cărora le-ai făcut bine. Și răul ți se întoarce. Ți se întoarce poate de la cineva căruia i-ai făcut bine. Aici nu este reciprocitate. Dar sunt convinsă că ți se întoarce și binele și răul. Și mai ales […]

Articole postate de același autor
2896

Prima întrunire a preoților Vicariatului de Soroca în anul 2017

Astăzi, 22 februarie 2017, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, episcop de Soroca, a convocat preoții Vicariatului de Soroca pentru prima şedință ordinară din acest an. Adunarea s-a desfășurat în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Rublenița, raionul Soroca. În dimineața zilei, episcopul vicar a fost întâmpinat de […]