Ne parfumăm prin rugăciune, ne coafăm prin fapte bune…

521

Cum dobândim bucuria care nu se ia de la noi niciodată?

Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!

Da, să învăţăm. Suntem în stare să învăţăm la 60 de ani, la 70 de ani, să folosim un computer, să mânuim aparate casnice foarte sofisticate, dar refuzăm să învăţăm ce dă Dumnezeu, unde se dă, cum se păstrează ce ne dă, şi cum se lucrează cu harul, cu Dumnezeu.

Cum? Lucrând poruncile Lui: iartă, să nu apună soarele peste mânia ta, - nu zice „nu te mânia”, slavă Domnului! Zice: „să n-apună soarele peste mânia ta” - şi tot ce ne-nvaţă Sfânta Biserică. Toate poruncile sunt „instrucţiuni” de dobândire a bucuriei şi de păstrare a ei. La început pare greu de tot, da! Dar să pornim de la ce ne doare cel mai mult.

Să învăţăm de la ce facem ca să ne menţinem viaţa: mâncăm, respirăm, bem apă. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru viaţa duhovnicească. Trebuie să ne spălăm în primul rând sufletul. Facem baie, facem duş, ne parfumăm trupul, bine facem - da’ să nu daţi cu parfumuri din alea puternice că mor maicile la mănăstire intoxicate! Acelaşi lucru să-l facem şi cu sufletul. Ne spălăm prin Sfânta Spovedanie, ne parfumăm prin rugăciune, ne coafăm prin fapte bune, nu? Când faci o faptă bună uite-aşa se face părul duhovnicesc, creţ, frumos aşa! Să mâncăm, să-L mâncăm pe Domnul, cu Trupul şi cu Sângele Lui din Euharistie, dar şi cuvântul Lui, şi Numele Lui!

Să-L şi respirăm. Rugăciunea de toată ziua: „Doamne miluieşte! Maica Domnului ajută-mă!”, să ne fie ca respiraţia. Zice Apostolul: „Rugaţi-vă neîncetat!” „Da’ ce să fac mă’, să stau în genunchi să mă rog?” Stai liniştit! De multe ori, când stai în genunchi nici nu te rogi. Poţi să stai în genunchi să citeşti din carte şi să fii cu gândul în altă parte. Ci, neîncetat înseamnă aşa cum respirăm, aşa să zicem: „Doamne, mulţumesc, uite, beau apă. Doamne, mulţumesc că..., Doamne, ajută-mă să..., Doamne, ia uite ce face cutare...” şi se-nvaţă omul cu Doamne în gură şi devine una cu El.

Noi nu-ndrăznim să luăm lucrurile în serios! Vă rog, îndrăzniţi! Puneţi-L la încercare!

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei - vol. 2, Editura Doxologia, 2009, p.275


Articole Asemănătoare
4404

„Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.” Sfântul Ierarh Nicolae cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni

Sfinții sunt creștinii cei mai desăvârșiți, care s-au sfințit în gradul cel mai înalt cu putință prin exercitarea credinței în Domnul Iisus Cel înviat și veșnic viu. Ei sunt singurii adevărați nemuritori din neamul omenesc, pentru că trăiesc cu toată ființa lor în Cel înviat și nici o moarte nu are stăpânire asupra lor. Întreaga […]

Articole postate de același autor
1022

Sfântul Apostol Andrei cinstit la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni

In ziua de marți, 13 decembrie 2016, cînd Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfîntul Apostol Andrei cel întîi chemat, Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni, și-a deschis larg porțile pentru toți cei care îl cinstesc pe acest mare sfînt atît de important pentru neamul nostru. Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de […]