În prima Duminică după Arătarea Domnului, PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sf. Liturghie la Mănăstirea Curchi

470

În prima duminică după luminatul praznic al Arătării Domnului, 8/21 ianuarie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove și Egumen al sfintei mănăstiri Curchi, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Această întâlnire euharistică a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească atât pentru obștea monahală, cât şi pentru enoriașii prezenţi la serviciul divin.

Alături de ierarh, la Sfânta Liturghie s-a rugat și soborul de slujitori ai așezământului monahal, printre care și Pr. Dr. Ștefan Iloaie, Profesor Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din or. Cluj-Napoca, România.

În cuvântul de învățătură adresat după citirea Evangheliei, Preasfinția Sa a explicat învăţăturile ce reies din pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Luca (cap.19, vs.1-10), în care ni se prezintă întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Zaheu vameșul.

Episcopul Vicar mitropolitan a vorbit despre starea păcătoasă și de cădere care îl slăbește și urâțește pe om, arătând că Domnul Hristos îi așteaptă permanent pe cei păcătoși, pe cei pierduți, ca să se întoarcă la pocăință și chiar le iese în întâmpinare.

De asemenea, Preasfinția Sa, i-a îndemnat pe cei prezenți să se întoarcă pe drumul mântuirii asemenea vameșului Zaheu, în sufletul căruia se petrecuse o schimbare radicală: părerea de rău pentru păcatele săvârșite și dorința fierbinte de a se întâlni și uni cu Dumnezeu pentru totdeauna.

Răspunsurile liturgice la slujbă au fost oferite de către corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

sursa http://manastireacurchi.md


Articole Asemănătoare
171

Împărăția cerurilor este în noi

  – Se poate împlini sufletește monahul într-o mânăstire de oraș? – Nu se pune problema, pentru că nu ne interesează unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. […]

Articole postate de același autor
162

Cea mai sigură chemare

O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi: – „Părinte, cu toată râvna ce-mi dau, nu pot veni la Dumnezeu.” – „Fă binele!” – îi răspunse preotul. Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, zise preotului: – „Părinte, am făcut, dar tot nu pot veni la Domnul…” – „Du-te şi te roagă mult, o […]