La catedrala episcopală din Bălți a fost săvârșită Liturghia Daruruilor mai înainte sfințite

72

Miercuri, 16 martie 2016, în catedrala episcopală „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți”, Preasfințitul Marchel a oficiat Liturghia sfântului Grigore Dialogul. Alături de Ierarh au coliturghisit clericii catedralei și cei mai fideli credincioși.

A fost un moment deosebit, pentru că această Liturghie se săvârșește doar în Postul Mare, iar astăzi a fost prima dată din cursului acestui an. La finalul sfintei slujbe, Episcopul a felicitat pe cei care s-au împărtășit și le-a explicat despre particualaritatea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite.


Articole Asemănătoare
1149

Săptămânile Postului Mare

Prima săptămână a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sunt mai prelungite. În primele patru zile (luni, marţi, miercuri, joi) la Vecernia mare se citeşte canonul Sf. Andrei Cretanul cu rugăciunile la stihul „Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă”. În vinerea primei săptămâni a Postului Mare, la Liturghie, după rugăciunea amvonului, are loc sfinţirea […]

Articole postate de același autor
141

Astăzi nu ne lipsesc artele şi ştiinţele, ci ne lipseşte din viaţă Hristos

Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilităţi uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice şi ştiinţifice. Sunt puterile înfricoşătoare care s-au descătuşat înlăuntrul tainei nucleului atomului. Însă, evenimentul acesta atât de uimitor este incontestabil cu mult mai mic faţă de lucrarea dumnezeiască nesfârşită, care există şi se revarsă din Persoana teandrică a lui Hristos. […]