Lumea a obosit de vorbe multe, mari, opace, prefăcute, de lemn… Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvintelor necesare.
O persoană tăcută, importantă, sfântă, frumoasă, este Maica Domnului. Toată viaţa ei este o nemărginită tăcere. Foarte puţine cuvinte ale Născătoarei de Dumnezeu s-au păstrat. E vorba despre sfânta, curata, smerita şi tăcuta tânără din Nazaret. Preasfânta noastră este trăirea tăcerii, personificarea tăcerii, cea îndrăgostită de isihie. „Cu cât ne adâncim mai mult în Taina Maicii Domnului, pe atât mai curat vedem şi auzim cuvântul tăcerii. Şi nu doar aceasta, dar şi descoperim dumnezeiescul din tăcere, relaţia ei cu tot ceea ce este adânc şi mare în viaţa noastră” (Meliton, Mitropolitul Calcedonului).
Nu a ştiut să vorbească Maica Domnului? Nu a putut să zică ceva? Nu a avut cuvânt? Tăcea intenţionat, din smerenie. A lăsat să vorbească Fiul ei. Era continuu în umbra Lui.Predica tunătoare a Născătoarei de Dumnezeu este continua ei tăcere. Acea tăcere a ei ruşinează orice vorbărie femeiască.
din: Monahul Moise Aghioritul, “Tacerea cea bine graitoare”, Editura Egumenita, 2016
