Dumnezeu totuşi vine. „Cine eşti, omule? Oricine ai fi, oricâte păcate ai fi făcut, Eu te voi ierta, te voi sfinţi, te voi face dumnezeu, te voi face ceea ce sunt Eu". Asta vrea să spună Hristos prin întruparea Sa, prin faptul că S-a făcut Om şi că S-a răstignit pentru om. „Ce problemă aveţi? Eu o voi aranja. Vreţi bunuri? Vă dau câte vreţi." „Problema - zice Dumnezeu - este că nu vreţi să credeţi, nu vreţi să vă încredeţi în Mine, să vă supuneţi, să mă recunoaşteţi drept Dumnezeu. Poate că nu spuneţi aceasta, dar starea voastră asta arată. Nu vreţi să mă recunoaşteţi ca Dumnezeu, nu vreţi să primiţi ceea ce vă ofer: faptul că vă aduc dreptatea, mântuirea, vă curăţ, vă vindec, vă îndumnezeiesc, vă sfinţesc. Nu vreţi. De ce? Fiindcă voi încercaţi să statorniciţi propria dreptate." Fiecare, adică, mai mult sau mai puţin, vrea să fie dumnezeu, vrea să se simtă dumnezeu, să-şi facă voia.
Care creştin, astăzi, chiar şi cel mai bun, întreabă constant: „Dumnezeul meu, ce vrei?", ca în acest fel să scoată total din viaţa şi din sufletul lui voia sa, care se împotriveşte lui Dumnezeu, în loc să I se supună. Negreşit, unii fac aceasta. Ştie Dumnezeu câţi şi cum fac, dar de regulă nici chiar cei mai buni creştini nu cunosc „dreptatea lui Dumnezeu". Nu pentru că nu au auzit, că nu o cunosc, ci pentru că întreg mecanismul lucrează înlăuntrul nostru în aşa fel încât nu vrea să recunoască dreptatea lui Dumnezeu şi ceea ce oferă El, şi să primească acestea. Iar dovadă este viaţa noastră. Fiindcă îndată ce vom primi ceea ce oferă Dumnezeu, toţi o să devenim sfinţi. Sfinţi!
Dar nu sfinţi ca să ne mândrim cu sfinţenia noastră, ci ca să devenim mai blânzi, mai smeriţi, mai echilibraţi, să ne găsim fericirea şi bucuria, să simţim că suntem copiii lui Dumnezeu, să simţim că Dumnezeu a murit pentru noi şi pentru dragostea pe care ne-a arătat-o; ne vom topi şi noi de dragoste pentru El.
Nu suntem îndreptăţiţi a nu cunoaşte ceea ce ne dă Dumnezeu
Oare nu ne preocupăm toţi de probleme, dacă avem una sau alta? Care probleme? Una singură e problema: te supui sau nu lui Dumnezeu! Şi nu în sensul că faci aceasta forţat şi, de vreme ce nu se poate altfel, o să te supui, ci în sensul că L-ai găsit pe Dumnezeul tău, pe Creatorul tău, pe Ziditorul tău, care te iubeşte mai presus de orice altceva şi care a murit pentru tine. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Toţi vom pleca de aici cu totul diferiţi, dacă în această clipă credem astfel şi stăm înaintea lui Dumnezeu cu smerenie adevărată, cu căinţă adevărată, şi dacă acceptăm cu adevărată încredere în Dumnezeu că aşa stau lucrurile. Iar viaţa noastră va deveni o sărbătoare. Nu în sensul că toate s-au terminat, ci în sensul că L-am găsit pe Dumnezeu, ne-am găsit drumul, am intrat în voia Lui.
Domnul este din prima clipă şi Dumnezeu şi Om şi face voia lui Dumnezeu. Nu fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Chiar şi Domnul a trebuit să meargă pe acest drum, adică să facă voia lui Dumnezeu Tatăl şi să săvârşească lucrarea Lui. Şi a fost nevoie să trăiască 30 de ani şi încă alţi trei ca să păşească şi să se ostenească şi să asude şi să asculte unele şi altele ale oamenilor, ca să ajungă la final, acolo unde şi-a predat şinele Său, făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Toţi vom parcurge - noi, ca unii ce suntem păcătoşi - acest drum, pe care cel dintâi ni l-a arătat Hristos. Şi să fim toţi pe drumul lui Dumnezeu, şi nu undeva acolo, dar în realitate pe dinafară.
Nimeni, aşadar, nu are vreo justificare să nu ştie; nimeni. Nici nu este doar o chestiune teoretică, de gândire, ci este o chestiune care ţine de inimă. Este, dacă vreţi, o chestiune de voinţă: vrei sau nu vrei. Dacă îl vrei pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu există şi pentru tine. Dacă vrei să îţi găseşti dreptatea, există Dumnezeu care te îndreptăţeşte, care te mântuieşte. Dacă ignori acest lucru, pretinzi că nu pricepi. Vă amintiţi de câte ori am zis că, după cum suntem de fiecare dată încredinţaţi, cineva pretinde că nu a înţeles.
Iar în momentul acesta este foarte posibil să existe unii pe care să nu-i atingă deloc aceste cuvinte. Atât de denaturat este omul, atât de blocat şi de învelit în propria-i carapace, încât nu-l poate atinge adevărul lui Dumnezeu. Am mai zis că, dacă înveleşti un lucru cu nailon, chiar şi din cel mai subţire, dar nu are nicio fisură, râuri, mări întregi de ar cădea asupra lui, nicio picătură nu-l va atinge. Tot aşa, dacă eşti înfăşurat, dacă te împotriveşti, te revolţi, eşti necredincios, te autojustifici, ai egoismul tău, ai această otravă care a pătruns prin Eva şi apoi prin Adam în tot neamul omenesc, nu te poate atinge adevărul lui Dumnezeu.
Prin urmare, ignori ceea ce îţi dă Dumnezeu, şi nu crezi în El, fiindcă nu vrei să cunoşti. Iar cunoaşterea aici este exact ceea ce spune Sfânta Scriptură: Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristospe Care L-ai trimis. Nu se pune doar problema să cunoşti şi să ştii. Trebuie ca întreaga ta existenţă să fie o comuniune cu Hristos şi o cunoaştere a Lui, a vieţii dumnezeieşti pe care o dă Hristos. Aşa se mântuieşte cineva.
Taina mântuirii - Arhim. Simeon Kraiopoulos. Editura Bizantină, Bucureşti, 2012
