Hristos a înviat, părinte dragă.
Iartă-mă pentru întârziere. Ca de obicei, de Sf. Paşti sunt multe de făcut, multe de ispăşit şi multe de cărat. Pentru un preot tânăr este mai uşor. Pentru unul bătrân ca mine – 78 ani – nu este deloc uşor. Cum bătrâteţea aduce cu sine şi nişte neputinţe şi dureri, este mai greu pentru categoria mea. Si ca să nu rămân în urmă cu laudele (faţă de frăţia ta), în ciuda opreliştilor vârstei, cred că m’am descurcat bine, slavă Mântuitorului. Numai cu e-mailurile, cu scrisorile şi cu Buletinul Parohiei sunt mereu în urmă.
Aşa că, mă vei ierta, că multă nevoie am de iertare de la oameni şi, mai ales, de la Dumnezeu.
Inţeleg că ai avut nevoie de un fel de confesiune, nu o spovedanie, şi duhovnicul te-a sfătuit să vii la mine. Bine ai facut. In felul acesta nu s’a creat între noi nici un fel de obligaţie preoţească. Te-am citit de două trei ori ca să înţeleg mai bine, ca să văd unde este trufia şi unde este adevărul.
Ai performanţe foarte frumoase, frate părinte, dar îţi lipseşte un lucru: ceva umilinţă. Prea apari desăvârşit în toate şi prea ai în toate dreptate. Nu vorbesc de nişte păcate, acelea le spui duhovnicului (nu eu sunt acela), ci de nişte neputinţe care măcar ţi-au stat în calea perfecţiunii. Eu sunt puţin mai greu de cap, (vorba prietenului meu de închisoare Marcel Petrişor: Am prezenţă de spirit, dar îmi vine târziu). Cu înceata mea judecată, am văzut că numai ceilalţi au greşeli, frăţia ta nu, ceea ce te îndrituieşte să fii mereu un revoltat. Pe urmă, mai ai o slăbiciune (era să spun păcat, dar nu-ţi sunt duhovnic): generalizezi greşit. Mereu vorbeşti de simonismul arhiepiscopiei, de necinstea arhiepiscopiei. Arhiepiscopia este o instituţie, iar dacă cineva o reprezintă, acela este ierarhul. Ceilalţi sunt funcţionari, mai buni sau mai corupţi, dar ei nu reprezintă arhiepiscopia, dupa cum preoţii răi nu reprezintă Ortodoxia, aşa cum argumentează sectanţii.
Mie îmi plac luptătorii pentru dreptate, am fost şi eu printre ei, de cele mai multe ori în coada lor, dar nu am strigat niciodată: Jos episcopul cutare, că nu eu l-am pus acolo, ci Duhul Sfânt şi nu mie îmi va da socoteală, mie care am de dat socoteală pentru atâtea şi atâtea lucruri rele pe care le-am făcut în viaţa mea.
Si ca să nu apar un lăudaros înaintea frăţiei tale, deşi am fost de nenumărate ori, dar nu în cazul de faţă, te rog să citeşti, din cele Sapte Cuvinte către Tineri, Cuvântul Adăugat, scris imediat după Paşti şi pe care nu am reuşit să-l rostesc, căci am fost scos din şcoala şi biserică, ce spuneam despre ierarhie: „Rămânem strans uniţi în jurul ierarhiei şi al ierarhilor noştri, căci o biserică fără ierarhie este ca un organism fără schelet tare.” Aici închei citatul şi ceea ce adaug este de la mine pentru frăţia ta: este adevărat că uneori te dor unele oase ale scheletului şi te dor foarte tare. Unele oase le poţi elimina şi poţi continua să stai vertical. Dar dacă le elimini pe toate, cu siguranţă vei deveni un vierme (ca în Kafka)
Esti un om tare, tânărul meu frate întru preoţie. Teme-te de propria-ţi tărie. In închisoare era un ţăran ardelean, credincios dar dur şi care ne spune din când în când ca un fel de refren: «Eu, fraţilor, numai de tăria mea mă tem, ca sunt un om foarte tare şi asta mă poate duce la prăpădenie.”
Cu iertare, părinte dragă, nu te mânia pe mine. Te rog să-mi mai scrii,
