ÎPS Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari

1748

În perioada 11-12 septembrie 2017, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava, în cadrul căreia a săvârșit luni seara – Slujba Privegherii în biserica cu hramul Înălțarea Domnului din orașul Grigoriopol.

În cuvântul arhipăstoresc rostit după Slujba Privegherii, ÎPS Mitropolit Vladimir, a explicat semnificaţia vizitei canonice în Transnistria. „Vizita aceasta canonică este, mai ales astăzi, o întărire a comuniunii frăţeşti dintre ierarhi, dar în acelaşi timp este o bucurie mare a credincioşilor. Dorim ca aceste vizite să fie, unele, cu un caracter misionar, cu înţelesul de întărire a unităţii ortodoxe, de întărire a spiritualităţii noastre ortodoxe şi de preţuire a credinței noastre ortodoxă, care ne unește.

Oamenii se simt încurajaţi, se simt onoraţi, iar noi suntem bucuroşi pentru că vedem că această comuniune este folosită spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor, atunci când se zidesc biserici, când se organizează structuri sau instituţii culturale, social-filantropice, educaţionale, cu aportul direct a instituției eclesiale”, a menționat Întâistătătorul.

 * * * 

Marți, 12 septembrie, în ziua pomenirii Sf. Binecredincios Kneaz Alexandru Nevschi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din or. Tiraspol.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Diodor, Episcop de Melechesc și Cerdaclinsc, PS Vichentie, Episcop de Zlatoustovsc și Satchinsc, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, Preacuviosul Arhim. Nicolae (Roșca), starețul Mănăstirii Ciuflea și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în structurile MAI, și alți slujitori ai Altarului.

După Sfânta Liturghie a urmat un Tedeum, după care Mitropolitul a adresat un cuvânt de felicitare Arhiepiscopului Sava, cu prilejul aniversării celor 22 de ani de slujire arhierească.

Spre final, enoriașii au primit din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, spre binecuvântare câte o iconiță cu chipul Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu – Bodoni), primul sfânt canonizat de către Biserica Ortodoxă din Moldova.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
3549

Prieteni până la moarte

La întrebarea ce ar lua dacă ar pleca pe o insulă pustie, nelocuită, mulţi din tinerii de astăzi ar răspunde destul de simplu: un laptop cu capacitate de stocare inepuizabilă pentru filme şi muzică şi un frigider cât mai încăpător, plin cu mâncare. Dar am mai întâlnit şi un alt răspuns la aceeaşi întrebare: Mi-aş […]