Cel mai greu pentru preot este Sfânta Liturghie şi spovedania. Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru că poartă în el pe Duhul Sfânt. Şi dacă are în el pe Duhul Sfânt, el nu se sminteşte de neputinţele oamenilor, căci este deasupra lor şi poate să tămăduiască pe oameni. Iar dacă este pătimaş, Duhul Sfânt nu lucrează în el şi uşor cade când aude păcatele oamenilor. Aceşti oameni nu trebuie să spovedească lumea, ci numai cei dintâi. Duhovnicul trebuie să fie ca o lumânare pusă în sfeşnic, iar nu sub pat.
Duhovnicul, chiar dacă se sminteşte uneori de păcatele oamenilor la spovedanie, în nici un caz el nu trebuie să smintească pe credincioşi, că atunci a pierdut toată osteneala. Ori de câte ori spovedim, suntem datori mai întâi să ne rugăm, apoi să fim blânzi şi cu dreapta socoteală şi cu darul lui Dumnezeu putem dobândi pe mulţi.
Extras din Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, p. 42-43
