Actualitate

Slujire arhierească în Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

2343

În Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar Mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.

Alătrui de Episcopul Sorocei au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Octavian Moșin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din mun. Chișinău, care a venit pe meleagurile sorocene însoțit de un grup credincioşi din Capitală și Prot. mitr. Adrian Ciobanu împreună cu un grup de credincioși din s. Pelinia, r. Drochia.

După săvârșirea serviciului divin, Preasfințitul Ioan, a adresat un cuvânt de învățătură enoriașilor prezenți la Sfânta Slujbă, în care a făcut referință la Pericopa Evanghelică de la Matei (cap. 19, vs. 16‑26)

„Dacă ar fi să ne întâlnim acum cu Mântuitorul şi El ne-ar spune să ne vindem agoniseala, chiar dacă nu suntem foarte bogaţi, ce i-am răspunde Mântuitorului?

Cred că cei mai mulţi dintre noi ar pleca întristaţi ca şi tânărul din Evanghelia de astăzi pentru că nu avem puterea să ne desprindem de cele pământeşti, ne iubim prea mult şi îl iubim prea puţin sau deloc pe Dumnezeu.

De aceea, Evanghelia acestei Duminici este o Evanghelie cutremurătoare, o Evanghelie cu o întrebare esenţială pe care ar trebui să ne-o adresăm în fiecare zi: Doamne ce să fac ca să trăiesc veşnic?

Şi unii dintre cei care stau aici fac fapte care îi vor ajuta să câştige veşnicia: împlinirea poruncilor, bunătatea inimii şi mai ales această extraordinară putere de a ne lepăd de noi înşine şi de a-l urma pe Mântuitorul Hristos,” a menționat PS Ioan.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole Asemănătoare
2561

Prin golire de sine, prin răstignire, să devenim următori ai Mântuitorului Hristos pe calea Crucii

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.” În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din […]

Articole postate de același autor
27

Orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni

Imi scrii despre ciocnirea neaşteptată cu sora… în Scriptură se spune: „şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat” (Psalmi 37,12). De altfel, şi fără Scriptură, viaţa arată că orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni. Ce este de făcut? Cu toţii avem aceeaşi neputinţă, şi anume dorinţa de […]