Actualitate

Aleksandr Lukașenko, despre pandemia Covid-19: Dumnezeu ne-a pedepsit pentru lipsa de respect faţă de natură

2599

Pandemia de coronavirus este o pedeapsă divină împotriva omenirii pentru atitudinea sa lipsită de respect faţă de natură, a declarat marţi preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţiile de presă EFE, Interfax şi RIA Novosti, scrie Agerpres.

„Dumnezeu, probabil, ne-a pedepsit cu acest coronavirus pentru comportamentul nostru lipsit de respect faţă de natură. Dacă nu vom avea o relaţie armonioasă cu natura, nu vom fi sănătoşi, iar copiii noştri vor trăi în mizerie”, a spus el în timpul unei vizite la grupul industrial Gorizont, potrivit agenţiei de stat Belta.

Grupul are o vastă arie de activitate, de la fabricarea de echipamente electrice, sisteme de încălzire şi bucătării până la automobile.

Iniţial, Lukaşenko a negat că ar exista vreo pandemie de Covid-19, calificând-o drept o „psihoză în masă”. El recomanda ca antidot la infecţiile cu SARS-CoV-2 vodca, hocheiul pe gheaţă sau munca pe ogoare la volanul unui tractor, dar ulterior nu a avut de ales şi a recunoscut existenţa Covid-19, întrucât el însuşi a contactat virusul.

 

Sursa: unimedia.info


Articole postate de același autor
2562

Viaţa Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului

Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească. Rudenia […]