Cred că aţi citit din Sfânta Evanghelie cuvântul spus de Domnul Hristos: „Nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20). Poate ar fi bine să mă opresc asupra acestui cuvânt, pentru că este foarte important.
Este important în înţelesul că şi noi trebuie să dorim a fi scrişi în cartea cea din ceruri, în gândurile Mântuitorului. În cartea proorocului Isaia este scris că Dumnezeu a zis: „Te-am însemnat în palmele Mele” (Isaia 49, 16) (este vorba de Ierusalim). Ce înseamnă să ai ceva scris în palmă? Să vezi mereu ce este scris. De câte ori vezi mâinile, vezi şi ce este scris în palmă. Bineînţeles, este un fel de a vorbi, pentru că deşi vorbim de mâinile lui Dumnezeu („Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit” – Psalmi 118, 73), Dumnezeu nu trebuie gândit ca având mâini, ca având picioare ş.a.m.d.. Numai Domnul Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu întrupat, este cu fire omenească şi are trup omenesc, bineînţeles, transfigurat, mai presus de lumea aceasta. El poate să aibă ceva scris în palme. Şi, de fapt, chiar are: semnul cuielor! Acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. De câte ori priveşte Domnul Hristos la firea Sa omenească, la mâinile Sale, vede şi semnul cuielor, semnul pe care voia să-l vadă Sfântul Apostol Toma. Când Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre să fie scrise în ceruri.
Dar ştim noi când anume vor fi scrise numele noastre în ceruri? Atunci când vor fi scrise mai întâi în cerul smereniei, după cum afirmă Sfântul Ioan Scărarul. Mai întâi să fim smeriţi, şi-atunci sigur suntem scrişi în ceruri. Nu numai pe cer, ci şi în cer.
Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 153-154
